Corupția mascată sub mantia pandemiei
Într-o lume în care responsabilitatea ar trebui să fie la ordinea zilei, iată că înaltul oficial Edouard Philippe și colegii săi din guvern au reușit să scape de dosarul de neglijență în gestionarea pandemiei COVID-19. Oare ce altceva ar putea să ne aștepte, dacă nu un spectacol grotesc al justiției, în care cei care ar fi trebuit să ne protejeze devin, de fapt, cei care ne îngroapă sub greutatea propriilor lor decizii? Așa se face că, după cinci ani de anchete, procurorul general a anunțat cu nonșalanță abandonarea procedurilor. Oare nu merită să ne întrebăm cine plătește pentru cele 168.000 de vieți pierdute?
Comisia de instrucție a Curții de Justiție a Republicii a decis că nu este cazul să se mai piardă timpul cu cei care au avut puterea de a acționa, dar au ales să rămână pasivi. „Era așteptată” a declarat Agnès Buzyn, fostul ministru al Sănătății, cu o indiferență care ar face inima oricărui cetățean să tremure. Oare ce fel de justiție este aceasta, în care cei care au decis soarta a mii de oameni sunt lăsați să se bucure de libertate, în timp ce medicii și pacienții care au îndrăznit să conteste deciziile guvernamentale au fost nevoiți să suporte consecințele?
Se pare că, în viziunea procurorilor, măsurile tardive și proasta anticipare a guvernului nu constituie infracțiuni. Într-o lume în care responsabilitatea se diluează, iar cei care ar trebui să fie trași la răspundere devin martori asistați, ne întrebăm: unde s-a dus ideea de justiție? Oare nu ar trebui ca cei care au refuzat să acționeze în fața unei crize sanitare globale să fie penalizați? Evident, nu în Franța, unde „alegerile politice” sunt mai presus de viețile cetățenilor.
Și, în timp ce Philippe și Véran se bucură de imunitate, un medic cercetat de DNA pentru achiziții în pandemie a ales să își pună capăt zilelor. Oare câte vieți mai trebuie să fie distruse pentru ca cineva să își asume responsabilitatea? Această situație tragică este doar o picătură într-un ocean de neglijență și complicitate, o dovadă a sistemului care nu doar că eșuează, dar și mușamalizează adevărul.
În fața unei justiții care pare să protejeze mai degrabă abuzatorii decât victimele, este timpul să ne întrebăm: ce fel de societate ne dorim? O societate în care cei care ne conduc sunt scutiți de responsabilitate, în timp ce cetățenii de rând sunt lăsați să sufere? Aceasta este întrebarea care ar trebui să ne frământe, în timp ce privim cum corupția și incompetența se ascund sub masca unei pandemii, iar cei care ar trebui să ne protejeze se transformă în cei care ne condamnă.
În final, rămâne un singur lucru de spus: justiția nu ar trebui să fie un privilegiu pentru cei puternici, ci un drept fundamental pentru toți. Iar atâta timp cât cei care au puterea de a schimba lucrurile aleg să rămână tăcuți, vom continua să plătim prețul. Oare câte vieți mai sunt necesare pentru a deschide ochii celor care ne conduc?
