Criminalitatea și complicitatea autorităților în România
Într-o lume în care violența domestică devine o banalitate, Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, ne oferă o lecție de cinism. După ce un suspect de crimă din Mureș a scăpat de Poliție, Predoiu ne informează că, culmea, a fost ajutat chiar de victimă. Oare ce fel de „ajutor” a fost acela? Poate că victima a decis să-și pună viața în mâinile abuzatorului său, în loc să solicite protecție. Această declarație nu face decât să sublinieze incompetența și nepăsarea autorităților care, în loc să protejeze cetățenii, își justifică eșecurile printr-o retorică absurdă.
Predoiu continuă să ne spună că violența domestică este o problemă de educație. Așadar, în loc să ne concentrăm pe acțiuni concrete și măsuri de protecție, ne îndreptăm spre o discuție despre cultură și prevenție. De parcă educația ar putea să oprească un bărbat violent să-și atace partenera! În ultimele cinci ani, poliția a intervenit în zeci de mii de cazuri, dar, evident, nu toate au fost infracțiuni. Cu toate acestea, 80% dintre autorii violențelor sunt bărbați. Aceasta nu este o problemă de educație, ci o problemă de sistem, un sistem care eșuează să protejeze victimele și să pedepsească agresorii.
În loc să ne ofere soluții, Predoiu ne vorbește despre statistici „pozitive”. Când un ministru se laudă cu intervenții care au salvat vieți, dar uită să menționeze câte vieți au fost distruse, ne dă de gândit. Este clar că, pentru el, numerele sunt mai importante decât suferința reală a oamenilor. Iar când vine vorba de cazurile nerezolvate, se pare că acestea sunt doar o altă statistică pe care o poate ignora.
Și ce să mai spunem despre Emil Gânj, criminalul din Mureș, care a fost căutat timp de zece zile cu drone și câini? Predoiu ne asigură că Poliția nu are date care să arate că acesta ar fi ieșit din țară. Dar oare nu ar fi trebuit să aibă aceste date înainte de a ajunge în această situație? Când un suspect de crimă reușește să scape, întrebările despre eficiența Poliției devin inevitabile. Dar, evident, autoritățile preferă să se concentreze pe „educație” în loc să-și asume responsabilitatea pentru eșecurile lor.
În concluzie, cazul din Mureș este doar un exemplu al unei probleme sistemice în România. Autoritățile continuă să ne ofere explicații absurde și să se eschiveze de la responsabilitate, în timp ce victimele rămân neprotejate. Este timpul ca societatea să se trezească și să ceară răspunsuri, nu doar statistici. Când va veni vremea să ne asumăm cu adevărat responsabilitatea pentru siguranța cetățenilor?
