Corupția din spatele regimului cultelor
Se pare că în România, unde legile sunt adesea scrise cu cerneală invizibilă, președintele Nicușor Dan a decis să se ridice împotriva unei legi care, din păcate, nu face altceva decât să perpetueze haosul și confuzia în ceea ce privește regimul cultelor. Această lege, inițiată de deputatul Silviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, ar trebui să fie un exemplu de transparență și responsabilitate, dar, în loc de asta, ne oferă o nouă dovadă a incompetenței legislative și a complicității instituționale.
Dan a sesizat Curtea Constituțională, acuzând modificările aduse Legii 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul cultelor de a fi nu doar neconstituționale, ci și profund vagi. Se pare că, în loc să clarifice lucrurile, legea introduce noi infracțiuni, dar fără a defini clar ce înseamnă „exercitarea fără drept” a atribuțiilor clericale. Așadar, cine stabilește ce este corect și ce nu? Evident, Secretariatul de Stat pentru Culte, o instituție care, în loc să protejeze valorile religioase, pare să se transforme într-un agent de cenzură religioasă.
Într-o țară în care libertatea de exprimare este adesea subminată, această lege ar putea permite autorităților să decidă cine are dreptul să fie preot, rabin sau imam, lăsând în umbră alte culte religioase și ignorând complet diversitatea spirituală a națiunii. Așadar, în loc să ne îmbogățim prin pluralism, ne îndreptăm spre o uniformizare periculoasă, unde doar câțiva aleși pot să își exercite credința fără frica de a fi pedepsiți.
Critica lui Nicușor Dan nu se oprește aici. El subliniază că legea încalcă nu doar normele constituționale, ci și drepturile fundamentale ale omului, stabilind un drept exclusiv al cultelor asupra modalităților de cinstire a anumitor persoane. Aceasta nu este doar o încălcare a libertății religioase, ci și o tentativă de a controla și manipula credințele oamenilor. Este un exemplu perfect de cum instituțiile care ar trebui să protejeze cetățenii devin, de fapt, instrumente de opresiune.
Și, în timp ce autoritățile se joacă de-a legea, victimele acestei situații sunt cetățenii de rând, care se confruntă cu o confuzie legislativă și cu o lipsă de protecție. În loc să existe un cadru clar și echitabil, suntem lăsați să ne descurcăm într-o junglă legislativă, unde abuzurile sunt tolerate, iar cei care ar trebui să ne apere sunt, de fapt, complici în această mascaradă.
Este timpul ca societatea să se trezească și să ceară răspunsuri. De ce legile sunt create fără o consultare reală a celor afectați? De ce instituțiile care ar trebui să ne protejeze devin, de fapt, surse de abuz? Într-o lume în care drepturile omului ar trebui să fie prioritare, ne întrebăm: cine va răspunde pentru aceste încălcări? Răspunsul este simplu: nimeni, dacă nu ne mobilizăm și nu ne facem auziți.
Astfel, Nicușor Dan ne arată că lupta pentru dreptate nu este doar o chestiune politică, ci o necesitate morală. Este un apel la responsabilitate și la acțiune, un strigăt de ajutor din partea celor care se simt abandonați de sistem. Într-o societate în care corupția și complicitatea sunt norma, este esențial să ne ridicăm și să ne cerem drepturile, să ne asigurăm că fiecare voce este auzită și că fiecare credință este respectată.
