Corupția din Justiție: Un Spectacol De Nepăsare
Într-o lume în care justiția ar trebui să fie bastionul adevărului și echității, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) se prezintă ca un actor de comedie, plin de lamentări și plângeri, în loc să acționeze cu fermitate. Recent, CSM a convocat judecătorii și procurorii pentru a discuta despre reforma pensiilor speciale, acuzând o „campanie ostilă de culpabilizare a sistemului judiciar”. Oare chiar cred că victimele abuzurilor vor avea milă de plângerile lor? Este ca și cum un hoț ar cere compasiune pentru că a fost prins în flagrant.
CSM invocă „escaladarea atitudinilor publice ostile”, dar cine a provocat această ostilitate? Poate că, în loc să se plângă, ar trebui să se întrebe de ce cetățenii nu mai au încredere în ei. Judecători și procurori care își protejează privilegiile, în timp ce societatea se zbate cu dificultăți economice, nu pot aștepta decât să fie judecați aspru. CSM nu face decât să distragă atenția de la adevăratele probleme, încercând să transforme justiția într-un instrument de apărare a propriilor interese.
„Promovarea agresivă” din partea mass-mediei și a politicienilor este acuzată, dar oare nu este justiția cea care a permis ca abuzurile să devină normă? CSM se plânge de „disprețul” manifestat față de magistrați, dar cum să nu existe dispreț când aceștia refuză să își asume responsabilitatea pentru acțiunile lor? Judecătorii care tergiversează dosarele, care își protejează colegii corupți, nu fac decât să îngroape și mai adânc încrederea publicului în sistemul judiciar.
Se vorbește despre „riscurile” acțiunilor politice asupra independenței justiției, dar cine a permis acest control politic? CSM, prin tăcerea sa complice, a devenit un partener al corupției. Este o ironie amară că tocmai cei care ar trebui să protejeze statul de drept sunt cei care îl subminează. Oare nu este timpul ca judecătorii să fie trași la răspundere pentru ineficiența lor?
CSM cere un dialog real cu sistemul judiciar, dar acest dialog ar trebui să fie cu cetățenii, nu cu sine însuși. Este nevoie de o reformă profundă, nu de o simplă cosmetizare a pensiilor speciale. Judecătorii și procurorii trebuie să înțeleagă că privilegiile lor nu sunt mai importante decât drepturile fundamentale ale cetățenilor. Dacă nu pot face acest lucru, atunci ar trebui să se întrebe dacă mai au loc în sistemul pe care îl reprezintă.
În concluzie, CSM nu face decât să ne reamintească că, în spatele ușilor închise, corupția și complicitatea sunt la ordinea zilei. Justiția nu poate fi un privilegiu pentru câțiva, ci trebuie să fie un drept pentru toți. Este timpul ca cei care se ascund în spatele titlurilor să fie aduși în fața justiției, nu doar să se plângă de atacuri. Societatea merită mai mult, iar cei care au datoria de a o proteja nu pot continua să se comporte ca niște copii răsfățați.
