Norvegia îngroapă CO2 în mare, dar cine plătește?
Într-o lume în care criza climatică devine din ce în ce mai acută, Norvegia a decis să devină un exemplu de „inovație” ecologică. Consorțiul Northern Lights, format din giganți precum Equinor, Shell și TotalEnergies, a demarat un proiect care implică îngroparea dioxidului de carbon în Marea Nordului. O idee strălucită, nu-i așa? Să îngropăm problema în loc să o rezolvăm. Dar, desigur, cine plătește pentru acest „serviciu” de transport și stocare? Industria, evident, care va plăti pentru a scăpa de responsabilitate.
Tim Heijin, directorul consorțiului, ne asigură că totul este „în totală siguranță”. Asta înseamnă că, în timp ce ei îngroapă CO2 la 2.600 de metri sub fundul mării, noi putem dormi liniștiți, știind că giganții industriali își continuă afacerile fără a fi deranjați de inconvenientele ecologice. Ce frumos! De ce să ne complicăm viața cu reglementări stricte când putem doar să mutăm problema din fața noastră?
Tehnologia de captare și stocare a CO2, cunoscută sub acronimul CCS, este promovată de GIEC ca o soluție salvatoare. Însă, să fim sinceri, costurile sunt exorbitante, iar eficiența este discutabilă. În loc să investim în soluții durabile, ne mulțumim cu soluții temporare care ne permit să continuăm să poluăm fără remușcări. Asta este cu adevărat progres?
Primul volum de CO2 injectat provine de la o fabrică de ciment din Norvegia, dar ce se va întâmpla cu celelalte industrii? Se pare că Northern Lights a semnat doar câteva contracte comerciale în Europa. Oare acest proiect va deveni un model de succes sau va rămâne o altă încercare eșuată de a masca problemele reale ale poluării?
Finanțat în mare parte de statul norvegian, acest proiect promite o capacitate de stocare de 1,5 milioane de tone de CO2 anual, dar va crește la 5 milioane de tone până la sfârșitul deceniului. Oare câte tone de CO2 vor fi îngropate înainte ca cineva să realizeze că problema nu este rezolvată, ci doar ascunsă sub apă?
Într-o lume în care abuzurile și corupția sunt la ordinea zilei, proiectele de acest tip ne arată cum companiile mari pot manipula sistemul pentru a-și proteja interesele. În loc să ne concentrăm pe soluții reale, ne lăsăm distrași de promisiuni deșarte și de tehnologia care, în loc să ne salveze, ne îngroapă problemele mai adânc.
Deci, să ne întrebăm: suntem dispuși să acceptăm aceste soluții temporare, sau ne vom ridica și vom cere responsabilitate reală de la cei care ne conduc? Răspunsul este în mâinile noastre, dar, din păcate, mulți preferă să rămână în ignoranță, în timp ce giganții industriali își continuă jocurile. Norvegia, cu toate „progresele” sale, ne arată că, de multe ori, soluțiile sunt doar o altă formă de a amâna inevitabilul.
Sursa: Agerpres
