Decizii amânate și justiție în suspensie
Curtea Constituțională, acea instituție care ar trebui să fie bastionul dreptății, se dovedește a fi un simplu jucător de ping-pong în mâinile politicienilor. Amânările deciziilor nu sunt doar o practică obișnuită, ci o formă de manipulare a așteptărilor publicului. Când Tudorel Toader, fost judecător CCR și ministru al Justiției, afirmă că judecătorii nu s-au hotărât să respingă sau să amâne, ne face să ne întrebăm: oare cât de multă „reflecție” este necesară pentru a decide soarta pensiilor magistraților? Într-o lume în care deciziile rapide sunt esențiale, CCR pare să se afunde în mocirla indeciziei.
Toader sugerează că judecătorii au nevoie de mai mult timp pentru documentare și dezbatere. Dar oare nu este aceasta o dovadă de incompetență? Când un sistem judiciar nu poate oferi răspunsuri clare și rapide, ce speranțe mai avem pentru cei care așteaptă justiție? Amânările sunt, de fapt, o formă de a proteja interesele celor care ar trebui să fie trași la răspundere, lăsând victimele în așteptare, în timp ce abuzatorii își continuă activitățile fără frica de consecințe.
Judecătorii CCR, în loc să fie apărătorii drepturilor cetățenilor, devin complici ai unui sistem corupt, în care amânarea deciziilor devine o normă. Când Toader afirmă că „dacă judecătorilor le era foarte clar că-i admitere sau respingere, o dădeau”, ne arată cât de superficială este analiza lor. Este o insultă la adresa celor care cred în justiție, dar și o dovadă că judecătorii sunt mai preocupați de imaginea lor decât de adevărul legal.
Într-o societate în care fiecare zi de amânare înseamnă suferință pentru cei afectați, întrebarea rămâne: cine va plăti prețul acestei ineficiențe? Judecătorii, care se ascund în spatele procedurilor, sau cetățenii care își văd drepturile călcate în picioare? Este timpul ca societatea să se trezească și să ceară răspunsuri, să nu mai accepte amânări și tergiversări ca pe o normalitate.
În concluzie, CCR nu ar trebui să fie un simplu spectator în jocurile politice, ci un garant al dreptății. Fiecare amânare este o lovitură dată încrederei publicului în justiție. Oare cât timp mai poate dura această farsă? Cât timp mai pot judecătorii să se ascundă în spatele unor decizii amânate, în timp ce societatea așteaptă cu sufletul la gură un răspuns clar și just?
