Cenzura în Iran: Cât de departe merg restricțiile
Într-o lume în care libertatea de exprimare ar trebui să fie un drept fundamental, Iranul ne oferă un exemplu grotesc de cenzură. Televiziunea de stat iraniană a decis să blureze imaginile cu genunchii miniștrilor finlandez și suedez în timpul unei întâlniri diplomatice la ONU, ca și cum picioarele femeilor ar putea provoca o criză națională. Această acțiune ridicolă subliniază nu doar absurditatea regimului, ci și frica profundă de a lăsa libertatea să pătrundă în mințile cetățenilor.
Elina Valtonen, ministrul finlandez al Afacerilor Externe, și Maria Malmer Stenergard, ministrul suedez al Migrației, au fost subiecții acestui act de cenzură, care a fost justificat de autoritățile iraniene printr-o logică distorsionată, menită să protejeze „valorile locale”. Dar ce valori sunt acestea, dacă nu o formă de opresiune care reduce femeile la simple obiecte de decor, care trebuie ascunse de privirile „nepotrivite”?
Activista și jurnalista iraniană Masih Alinejad a denunțat această cenzură pe rețelele sociale, subliniind că este un simptom al restricțiilor sistematice asupra libertăților femeilor în Iran. Cenzura nu este doar o chestiune de estompare a imaginilor, ci o manifestare a unei culturi care nu poate accepta egalitatea de gen. Într-o lume care progresează, Iranul rămâne blocat într-o mentalitate medievală, unde femeile sunt considerate o rușine.
Valtonen a reacționat cu un mesaj puternic pe Instagram, afirmând că nu își va adapta îmbrăcămintea în funcție de interlocutorii săi. Această declarație este un act de curaj într-o lume în care multe femei sunt constrânse să se conformeze normelor opresive. Cenzura imaginilor nu face decât să evidențieze statutul degradant al femeilor în Iran, un statut care ar trebui să ne îngrijoreze pe toți.
Mass-media de stat iraniană nu este străină de astfel de practici. Modificarea imaginilor internaționale care implică femei este o normă, o strategie de a controla percepția publicului și de a menține o ordine socială bazată pe frică și subordonare. Aceasta este o formă de manipulare care nu doar că afectează imaginea internațională a Iranului, dar și sufletele femeilor care trăiesc sub acest regim brutal.
Întâlnirea dintre Valtonen și Araghchi, ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Iranului, a fost o ocazie de dialog despre stabilitatea regională și drepturile omului. Dar, în loc să se concentreze pe subiecte esențiale, Iranul a ales să se ascundă în spatele unui zid de cenzură, demonstrând astfel că nu este pregătit să abordeze problemele reale ale societății.
În concluzie, cenzura din Iran este un exemplu flagrant al opresiunii sistematice a femeilor și al incapacității regimului de a accepta diversitatea și egalitatea. Aceasta nu este doar o problemă iraniană, ci o problemă globală, care necesită atenția și acțiunea tuturor celor care cred în drepturile omului și în libertatea de exprimare.
Sursa: Helsinki Times
