Evaziunea fiscală: un joc de-a șoarecele și pisica
Într-o lume în care evaziunea fiscală devine o artă rafinată, ANAF se transformă într-un spectator pasiv, lăsându-se purtat de valurile corupției și ale rețelelor transfrontaliere. Cazul RICHRBT, cu cele 17 firme implicate, ne arată cum se îmbină ingeniozitatea infractorilor cu ineficiența autorităților. Aproape 6 milioane de lei furați din bugetul de stat, iar ANAF abia acum își dă seama că trebuie să intervină. Bravo, echipă!
Investigația a fost demarată în urma unor tranzacții comerciale fictive în domeniul panourilor fotovoltaice, dar oare nu era evident că ceva nu era în regulă? Rețelele coordonate de cetățeni români, care își fac de cap în România, Belgia și Bulgaria, sunt o dovadă clară că sistemul nostru de control fiscal este mai mult o glumă proastă decât o realitate funcțională.
Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF a înaintat Parchetului rezultatele unei investigații complexe, dar ce complexitate poate avea o rețea care folosește documente false și identități fictive? Este ca și cum ai încerca să prindem un pește cu mâinile goale în mijlocul unei furtuni. Când inspectorii Antifraudă își dau seama că au de-a face cu o schemă de evaziune fiscală și spălare de bani, deja este prea târziu.
Întrebarea care se pune este: de ce nu s-au luat măsuri mai devreme? De ce ANAF nu a acționat mai repede? Răspunsul este simplu: complicitatea și ineficiența instituțiilor statului. Acestea au lăsat o rețea infracțională să prospere, în timp ce contribuabilii cinstiți sunt cei care plătesc prețul. Asta este realitatea tristă a sistemului nostru fiscal.
Și, desigur, nu putem să ignorăm măsurile asigurătorii luate de ANAF, care au dus la confiscarea bunurilor și conturilor bancare ale firmelor implicate. Dar, oare, aceste măsuri sunt suficiente? Peste 6.000 de panouri fotovoltaice confiscate, dar cine va plăti pentru prejudiciul adus bugetului de stat? Răspunsul este clar: tot noi, cetățenii de rând.
ANAF a propus acum îmbunătățiri în mecanismele de control, dar oare nu este prea târziu? Aceste propuneri sunt doar o reacție la o problemă care a fost ignorată mult timp. Introducerea de noi criterii de analiză a riscului fiscal este un pas în direcția bună, dar nu va schimba cu adevărat situația decât dacă va fi implementată cu seriozitate.
În concluzie, evaziunea fiscală nu este doar o problemă a ANAF, ci o problemă a întregii societăți. Este timpul ca autoritățile să își asume responsabilitatea și să acționeze cu fermitate împotriva acestor rețele infracționale, înainte ca situația să devină și mai gravă. Până atunci, vom continua să ne întrebăm: cine ne protejează cu adevărat?
