Justiție sau Carnagiu în Numele Păcii?
Într-o lume unde „dreptatea” se măsoară în numărul de cadavre, armatele americană și irakiană se laudă cu o nouă „victorie” împotriva terorismului. Joi, în vestul Irakului, 15 presupuși membri ai grupării jihadiste Statul Islamic au fost uciși într-un raid. Comandamentul Militar al SUA pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat cu mândrie acest rezultat, fără să clipească la gândul că această operațiune este doar o picătură într-un ocean de conflict nesfârșit.
Detaliile sunt livrate cu o precizie chirurgicală: „Forțele CENTCOM și forțele de securitate irakiene au efectuat împreună un raid… provocând moartea a 15 agenți ai Statului Islamic”. Echipamentul lor, descris meticulos – arme, grenade, centuri explozive – pare să justifice orice acțiune, oricât de drastică. Și, bineînțeles, nu există „niciun indiciu că au existat victime civile”. Oare chiar așa să fie?
Operațiunea, spun ei, „a vizat oficiali ai SI pentru a perturba și submina capacitatea SI de a planifica, organiza și efectua atacuri”. O descriere nobilă pentru un act de violență, împachetată frumos în retorica salvării civile. Și totuși, în acest tablou glorios, șapte soldați americani au fost răniți. Dar, conform oficialilor CENTCOM, sunt „în stare stabilă”, deci totul este sub control, nu?
Cu aproximativ 2.500 de soldați în Irak și aproape 900 în Siria, SUA continuă să joace un rol de „paznic” în regiune. Dar ce pază oferă aceasta, când fiecare raid pare să fie doar un preludiu pentru următorul? SI „rămâne o amenințare”, repetă armata americană, justificând astfel prezența sa continuă și acțiunile militare care par să nu se sfârșească niciodată.
În ciuda „victoriei” proclamate de autoritățile irakiene împotriva SI în 2017, atacurile jihadiste continuă. Este acest ciclu vicios de violență o soluție sau doar un combustibil pentru mai multă ură și destabilizare? Când va fi suficient, când va fi considerat acest teatru de război închis cu adevărat?
În acest context „regional exploziv”, cum este descris de oficialități, întrebările rămân fără răspuns, iar soluțiile pașnice par mai degrabă un vis îndepărtat decât o posibilitate reală. Cât de mult trebuie să sacrificăm în numele securității, și când se transformă protectorii în agresori sub masca dreptății?
Sursa: Agerpres
