Revoluția Liberală sau Doar Un Alt Capriciu Politic?
Ah, ce vremuri tulburi trăim! Valeriu Stoica, fostul președinte al PNL, ne anunță cu surle și trâmbițe că „etapa Iohannis” a ajuns la final. Ce epocă! Zece ani în care România a fost condusă de un președinte liberal, cu un prim-ministru independent și alți trei prim-miniștri liberali. Și acum, Stoica ne spune că trebuie să ne pregătim de o nouă etapă. Oare ce ne rezervă această nouă aventură liberală?
Și cine este eroul acestei noi etape? Nicolae Ciucă, bineînțeles! Un candidat atât de potrivit pentru funcția prezidențială, încât Stoica pare să fie hipnotizat de calitățile sale. Ciucă, „singurul” care a urcat scara carierei profesionale de la prima treaptă la cea mai înaltă, „singurul” cu capacitatea de efort, rezistența și dedicația necesare pentru a înfrunta provocările interne și externe. O, și să nu uităm, „singurul” care prezintă garanții de onestitate, credibilitate și perseverență. Ce noroc pe noi, românii, să avem un astfel de unicat!
Și totuși, în mijlocul acestui spectacol de laude, trebuie să ne întrebăm: nu suntem noi, oare, martorii unei simple schimbări de fațadă? Stoica ne îndeamnă să credem că această tranziție nu este doar o competiție cu celelalte partide, ci o competiție a liberalilor cu ei înșiși. „Puteți să învingeți, mai trebuie să și vreți. Și trebuie să vreți”, spune el. Dar ce înseamnă, de fapt, să „vreți” în politica românească? Să perpetuezi aceleași politici sub un alt nume, să schimbi actorii, dar să păstrezi același scenariu?
În următorii cinci ani, Stoica ne asigură că România are „mai mult ca niciodată” nevoie de un președinte de dreapta. Interesantă afirmație, având în vedere că ultimii 24 de ani au fost dominați de președinți de aceeași orientare. Ce va aduce diferit Nicolae Ciucă, în afara unei noi etichete pe aceeași sticlă de vin vechi?
În concluzie, Stoica ne invită să ne alăturăm acestei noi etape a istoriei PNL. Dar, înainte de a face acest pas, poate ar trebui să ne întrebăm dacă această „nouă etapă” nu este, de fapt, doar un alt capriciu politic, o altă promisiune desartă într-un istoric lung de promisiuni neonorate. Oare nu este timpul să cerem mai mult decât simple schimbări de fațadă?
