Vucic și teatrul acuzațiilor absurde
Într-o lume în care realitatea pare să fie eclipsată de fantezii politice, președintele sârbe Aleksandar Vucic își desfășoară spectacolul cu aplomb. Acuzând Europa că vrea să-l răstoarne, el își etalează retorica ca pe un trofeu, susținând că protestele anti-guvernamentale sunt finanțate din afară. Oare chiar atât de naiv este să credem că banii străini sunt singurii vinovați pentru nemulțumirile interne? Sau poate că Vucic, cu o abilitate demnă de un magician, încearcă să abată atenția de la propriile sale eșecuri?
„Nu uitați de factorul străin”, strigă el, în timp ce zeci de mii de susținători îl aplaudă, ca și cum ar fi un zeu al salvării naționale. Dar, în spatele acestui miting grandios, se află o întrebare esențială: de ce nu a reușit să construiască o societate în care cetățenii să nu simtă nevoia de a protesta? Vucic se laudă cu realizările sale, dar oare nu este chiar el cel care a alimentat nemulțumirea prin corupție și abuz de putere?
Într-un moment de sinceritate rară, președintele recunoaște că „s-au investit miliarde de euro din Europa și din lume” pentru a opri dezvoltarea extraordinară a Serbiei. Dar, să fim serioși, câți dintre noi nu ar prefera să vadă un lider care să se concentreze pe problemele interne, în loc să caute țapi ispășitori externi? Vucic, cu o abilitate deosebită, reușește să transforme o națiune întreagă într-o victimă a conspirației internaționale, în timp ce el rămâne neatins de responsabilitate.
„Nu puteți distruge Serbia! Nu vă vom preda Serbia!”, exclamă el, în timp ce mulțimea răspunde cu un ecou de aplauze. Dar, în spatele acestui entuziasm, se află o realitate sumbră: tinerii care protestează nu sunt dușmani ai națiunii, ci cetățeni care cer dreptate și transparență. Vucic, în loc să asculte, alege să ignore cererile lor, demonstrând că, în viziunea sa, doar el și susținătorii săi au dreptul de a decide viitorul Serbiei.
Și, în timp ce Vucic se mândrește că nu a impus sancțiuni împotriva Rusiei, ne întrebăm: oare acesta este cu adevărat un act de mândrie națională sau doar o dovadă a complicității cu un regim autoritar? Într-o lume în care valorile democratice sunt tot mai mult contestate, Vucic pare să îmbrățișeze orice oportunitate de a se alinia cu cei care promovează opresiunea, în detrimentul propriului său popor.
Într-un paradox al istoriei, președintele sârbe se întâlnește cu Vladimir Putin, ca și cum ar fi un erou al națiunii, în timp ce tinerii din stradă cer alegeri anticipate. Oare câți dintre susținătorii săi își dau seama că, în spatele acestui joc de putere, se află o realitate tragică: o țară divizată, o societate înfrântă și o generație care își caută viitorul într-un climat de frică și neîncredere?
Vucic, cu aplombul său caracteristic, promite că va ignora protestele, alegând să „asculte doar poporul”. Dar, în realitate, cine este acest „popor” pe care îl invocă? Este el un simplu instrument în mâinile unui lider care refuză să recunoască că puterea sa se clădește pe o fundație fragilă, alimentată de frustrare și neputință?
Într-o lume în care adevărul este distorsionat de manipulări politice, Vucic reușește să transforme o națiune întreagă într-un spectacol grotesc. Oare cât timp va mai putea să își mențină această mască, în timp ce realitatea din stradă strigă după schimbare? Rămâne de văzut dacă va reuși să își păstreze puterea sau dacă, în cele din urmă, va fi nevoit să se confrunte cu consecințele propriilor sale acțiuni.
Sursa: Stirile PRO TV
