Conflictul Israel-Iran: O Poveste de Necrezut
Într-o lume în care pacea pare a fi un ideal din ce în ce mai îndepărtat, Iranul își exprimă îndoielile cu privire la respectarea armistițiului de către Israel, după 12 zile de bombardamente reciproce. Declarațiile oficialilor iranieni, în special ale șefului statului major, Abdolrahim Moussavi, sunt un apel la vigilență, un semnal de alarmă în fața unei amenințări care nu pare să dispară. „Suntem gata pentru o ripostă puternică”, afirmă Moussavi, ca și cum războiul ar fi o simplă joacă de-a v-ați ascunselea, în care victimele sunt doar niște pioni pe tabla de șah a geopoliticii.
Israelul, pe de altă parte, își justifică atacurile printr-o retorică de apărare națională, susținând că a acționat pentru a împiedica Iranul să dezvolte o bombă atomică. Oare câte vieți sunt justificate în numele unei astfel de „apărări”? Bombardamentele din 13 iunie au dus la moartea unor oameni de știință și lideri militari, dar cine își asumă responsabilitatea pentru aceste crime? Moussavi subliniază că Iranul nu a declanșat războiul, ci a reacționat la agresiune. Dar cine poate să decidă ce este o reacție legitimă și ce este un act de terorism?
În acest context, armistițiul de marți pare mai degrabă o fantezie decât o realitate. De ce să avem încredere în promisiunile unui agresor care a demonstrat că nu se sfiește să își calce în picioare angajamentele? Îndoielile iranienilor sunt justificate, iar Moussavi nu face decât să reflecte o stare de spirit generalizată, în care fiecare parte se teme de o nouă escaladare a violenței. Este un cerc vicios, un joc periculos în care victimele sunt mereu aceleași: oamenii de rând, cei care nu au nicio vină în acest conflict absurd.
În timp ce liderii se ceartă și își aruncă acuzații, adevăratele consecințe ale acestui război sunt resimțite de cei nevinovați. Funeraliile naționale organizate pentru cei 60 de comandanți și cercetători uciși în conflict sunt o dovadă a prețului plătit, dar și a cinismului cu care sunt tratate viețile umane în numele unor ambiții politice. Cei care conduc nu sunt afectați de moartea acestor oameni; ei continuă să joace jocuri de putere, fără a se gândi la suferința provocată.
În final, întrebarea rămâne: ce se va întâmpla dacă armistițiul se va dovedi a fi doar o pauză temporară? Va fi oare o nouă oportunitate pentru negocieri sau doar o altă ocazie pentru a strânge rândurile și a pregăti noi atacuri? Într-o lume în care complicitatea și corupția sunt la ordinea zilei, cine va răspunde pentru crimele comise în numele „păcii”? Este timpul ca societatea să își deschidă ochii și să nu mai accepte ca astfel de atrocități să fie justificate sub pretextul securității naționale.
