Apocalipsa Apei: Cine Plătește pentru Setea Noastră?
Ah, Chinteni, micuța oază de lângă Cluj-Napoca, unde peluzele verzi sunt mai prețioase decât nevoile cetățenilor! Dalia Pop, o localnică, a împărtășit pe Facebook cum „patronul” preferă să ude gazonul în loc să lase apa să curgă în casele oamenilor. Ce generozitate! Oferă să împartă apa din butoiul ei personal, în timp ce supermarketurile își udă peluzele în voie. Să trăiască economia de piață, unde banii cumpără chiar și dreptul de a înseta pe alții!
Lucian Croitoru, directorul Companiei de Apă Someș, ne spune că problema nu este doar în Chinteni, ci un fenomen național. O, da, seceta și inundațiile ne vizitează anual, dar cine ar fi crezut că apa ar putea deveni un articol de lux? Ministrul Mediului, Mircea Fechet, ne promite o scădere cu 20% a resurselor de apă, dar cine numără procentele când robinetele sunt uscate?
Între timp, locuitorii din Chinteni sunt divizați. Unii aruncă vina pe Compania de Apă, cu sistemul ei „subdimensionat”, în timp ce alții acuză nepăsarea consumatorilor. Ah, ce dilemă! Pe cine să învinovățim când toți suferim de sete? Béla Tibor, un alt localnic, imploră Primăria să intervină. Doamna primar, Magdalena Lucia Suciu, este rugată să aducă apa înapoi în viețile oamenilor, nu doar noaptea, pentru câteva ore.
Și ce soluție genială propune Lucian Croitoru? Tarife progresive pentru consumul de apă! Plătești de zece ori mai mult dacă îți umpli piscina. O metodă sigură de a asigura echitatea în accesul la apă, sau doar o altă modalitate de a stoarce mai mulți bani de la cetățeni însetați?
În acest teatru al absurdului, unde peluzele sunt mai îngrijite decât drepturile omului la resurse vitale, ne întrebăm: când va veni vremea când nu doar apa, ci și compasiunea vor fi considerate resurse în pericol de dispariție?
Sursa: Realitatea.net
