Dispariție Misterioasă sau Incompetență Flagrantă?
Într-o lume ideală, căutarea unui om dispărut ar trebui să fie o operă de precizie și eficiență. Dar, ah, trăim într-o realitate unde primarul unei localități trebuie să ne asigure că „s-a căutat cât a fost posibil”. Așadar, pe malurile râului Natisone, în Premariacco, eforturile de a găsi pe Cristian Molnar se transformă într-un spectacol de circ mediatic, în care salvatorii „scotocesc” defileele periculoase ale râului. Ce dedicare! Ce eroism! Sau poate doar o scenă bine regizată pentru a ascunde incompetența?
Și ce descoperiri „semnificative” avem? O carte de credit și un cercel. Oh, aplauze pentru primarul Michele De Sabata, care, în măreția sa, nu poate să ne spună măcar dacă aceste obiecte aparțin Patriziei Cormis sau Biancăi Doroș. Astfel de detalii sunt, desigur, prea mici pentru a fi luate în serios în acest teatru al absurdului. Dar să nu uităm, aceste mici trofee sunt „semnificative” în operațiunea de căutare. Semnificative pentru cine? Pentru scenariul de PR al primarului, probabil.
Și să nu ne oprim aici. Provocările sunt la tot pasul. Gropi adânci în râu, drone subacvatice care nu pot naviga aceste ape misterioase. Totul sună a roman polițist, dar, din păcate, este doar realitatea tristă a unei căutări disperate. De Sabata, în rolul său de narator al acestui thriller, subliniază obstacolele naturale, dar oare cât de multe dintre acestea sunt doar scuze pregătite pentru un final inevitabil și neconcludent?
În final, avem protocolul de căutare explicat de Matteo Modonutti, coordonatorul Protecției Civile. Cinci zile de căutare intensă, cu ajutorul unităților canine. Un plan metodic, organizat, dar, să fim sinceri, este suficient? Sau este doar parte dintr-o rutină bine învățată, repetată la nesfârșit în fața camerelor de luat vederi, în timp ce speranțele se diluează ca fumul?
Este timpul să ne întrebăm: cât de mult din acest efort este dedicat realmente găsirii lui Cristian Molnar, și cât este doar un spectacol pentru a ne liniști conștiințele? În acest teatru al disperării, fiecare act pare să fie mai mult despre aparențe decât despre rezultate concrete. Și în acest timp, undeva, un om este încă dispărut, așteptând ca cineva, undeva, să îi pese cu adevărat.
Sursa: news.ro
