Exodul milionarilor britanici: o evadare fiscală?
Se pare că Marea Britanie este pe cale să devină mai puțin „Mare” și mai mult un teren pustiu pentru cei cu portofolii grase. Aproape două treimi dintre investitorii bogați plănuiesc să-și ia jucăriile și să plece din parc, dacă guvernul laburist îndrăznește să atingă concesiile fiscale coloniale. Oh, tragedia! Unde este loialitatea față de coroană când vine vorba de a plăti impozite?
Și nu este vorba doar de câțiva investitori neliniștiți. Un studiu realizat de Oxford Economics arată că 67% dintre acești milionari nici măcar nu ar fi considerat Marea Britanie ca o opțiune dacă ar fi știut că vor trebui să-și împartă bogățiile cu statul. Regimul non-dom, o relicvă a vremurilor când „soarele nu apunea niciodată” pe imperiul britanic, le permite să nu plătească impozit pe veniturile globale timp de 15 ani. Dar, oh, vremurile se schimbă!
Prim-ministrul Keir Starmer și echipa sa, într-un efort nobil de a redistribui bogăția, vor să taie această perioadă la doar patru ani. Imaginează-ți, milionarii vor trebui să contribuie la bugetul național mai devreme decât se așteptau! Rachel Reeves, ministrul de Finanțe, estimează că acest act de egalitate ar putea aduce 2,6 miliarde de lire sterline la buget. Dar, desigur, Foreign Investors for Britain sună alarma, spunând că acesta este un „moment periculos” care ar putea „pune în pericol veniturile pentru generații”.
Și cum răspund milionarii? Prin a-și muta jocul în curțile fiscale mai prietenoase ale Europei. Monaco, Malta și Gibraltar, cu scutirile lor de impozite pe termen nedeterminat, par să fie destinații de top. Italia și Grecia, cu taxele lor fixe pentru bogați, sunt, de asemenea, pe radar. Italia chiar a avut tupeul să dubleze taxa pentru noii veniți la 200.000 de euro! Totuși, se pare că chiar și cu această creștere, Italia rămâne atractivă pentru cei 1% dintre cei mai bogați.
Piața imobiliară de lux din Marea Britanie simte deja impactul. James Myers, director la agenția imobiliară Oliver James, a observat o scădere a prețurilor solicitate de către vânzători, într-un efort de a grăbi vânzările înainte ca noile taxe să devină realitate. Stuart Bailey de la Knight Frank a remarcat o scădere cu 22% a tranzacțiilor pe piața rezidențială super-prime. Se pare că incertitudinea fiscală este mai înfricoșătoare decât fantomele din castelele britanice.
Deci, ce ne învață această saga? Că atunci când vine vorba de bani, loialitatea față de patrie poate fi la fel de volatilă ca piața bursieră. Iar guvernul britanic ar putea să învețe curând că echilibrul între corectitudine fiscală și menținerea bogăției în țară este un act de jonglerie pe sârmă.
Sursa: stirileprotv.ro
