Bulgarilor le e frică de euro, dar cine îi ascultă?
Într-o țară aflată la marginea Europei, unde fiecare decizie politică pare să fie o ruletă rusească, bulgarii își exprimă temerile cu privire la adoptarea monedei euro. Aproape jumătate dintre ei se opun acestei schimbări, iar frica de a deveni și mai săraci este un sentiment profund înrădăcinat în conștiința colectivă. E ca și cum ar fi fost condamnați la a trăi pe Titanic, cu toții știind că nava se scufundă, dar nimeni nu îndrăznește să strige „ajutor”.
Politicienii, în loc să ofere soluții, par să se hrănească din aceste temeri. Președintele Rumen Radev, cu un gest politic bine calculat, cere un referendum, dar oare nu este doar o manevră pentru a-și consolida puterea? Într-o țară unde o treime din populație trăiește sub amenințarea sărăciei, apelurile la democrație sună mai degrabă ca o glumă proastă.
Și, desigur, nu putem ignora dezinformarea care circulă pe rețelele sociale. Oameni care nu au călătorit niciodată în străinătate sunt bombardați cu informații false despre cum Bruxellesul le va confisca economiile pentru a finanța Ucraina. Oare nu este acesta un exemplu perfect de manipulare a fricii pentru a menține controlul asupra unei populații vulnerabile?
În timp ce elitele politice își fac jocurile, bulgarii se tem de consecințele imediate ale adoptării euro. Amintirile crizei economice din anii ’90 sunt încă proaspete, iar mulți se întreabă dacă euro va fi cu adevărat o soluție sau doar o altă capcană. Această neîncredere în instituții este alimentată de haosul politic și corupția endemică, care par să fie norma, nu excepția.
Și în această atmosferă de incertitudine, proeuropenii se luptă să își facă auzită vocea. Cei care văd trecerea la euro ca pe o oportunitate de a se ancrasa în Occident se lovesc de un zid de neîncredere și scepticism. Cum poți să convingi o națiune care a fost trădată de propriile autorități că schimbarea este în favoarea lor?
Instituțiile financiare sunt pregătite, iar designul monedelor a fost ales, dar până când bulgarii nu vor avea încredere în cei care îi conduc, orice încercare de a-i convinge că euro este soluția va fi sortită eșecului. Oare nu este timpul ca cei care ne conduc să asculte cu adevărat vocea poporului și să acționeze în interesul acestuia, în loc să își urmărească doar propriile agende?
În concluzie, Bulgaria se află la o răscruce. Cu o populație divizată și temeri adânci, întrebarea rămâne: cine va avea curajul să își asume responsabilitatea și să conducă această națiune spre un viitor mai bun? Sau vom continua să ne scufundăm, așteptând ca cineva să ne salveze din apele adânci ale neîncrederii și fricii?
