Boom-ul Investițional sau Fumigene Politice?
Se pare că România a intrat într-o eră de aur a investițiilor, sau cel puțin asta vrea să ne facă să credem raportul recent al INS. Conform acestuia, în primul trimestru din 2024, investițiile nete în economie au ajuns la 34,6 miliarde de lei, marcând o creștere de 6,7% față de anul anterior. Dar să nu ne grăbim să aplaudăm, căci când scormonim puțin mai adânc, descoperim că această creștere este mai degrabă o mascaradă bine orchestrată.
Da, cifrele sunt impresionante, mai ales când sunt aruncate în fața noastră cu atâta nonșalanță. O creștere de 29,4% față de 2022 și aproape dublu față de 2020. Dar cine beneficiază de aceste sume colosale? Mai bine de jumătate din aceste investiții se duc în construcții noi — 53,3%, pentru a fi exact. Așadar, întrebarea care se pune este: construim pentru nevoile cetățeanului sau pentru portofelele bine umflate ale unor magnati ai construcțiilor?
Și nu ne oprim aici. Achizițiile de utilaje și mijloace de transport înghit alte 28,9% din plăcinta investițională. Să nu uităm de creșterea astronomică de 165,2% în cheltuielile pentru lucrări geologice, cumpărarea animalelor și alte cheltuieli care, să fim sinceri, sună mai mult a umplutură de raport decât a investiții strategice pentru viitorul economic al României.
Pe hârtie, 2024 este anul record pentru investiții, cu 101 miliarde de lei investiți, depășind chiar și deficitul. Guvernul Marcel Ciolacu se laudă cu o politică investițională generoasă, preconizând investiții publice cu 20% mai mari decât anul trecut. Dar cât din această generozitate se traduce în beneficii reale pentru cetățeanul de rând?
PSD, partidul la putere, se fălește cu introducerea salariului minim european și cu un procent impresionant de 97% în absorbția fondurilor europene. Dar să nu ne lăsăm păcăliți de cifre. Cât de mult din acest „succes” este de fapt o cortină de fum pentru a ascunde ineficiența, birocrația și, posibil, corupția? În timp ce partidul se laudă cu proiecte grandiose, mulți români încă se luptă cu o infrastructură deficitară și un sistem de sănătate subfinanțat.
Investițiile pot fi un motor de creștere, dar când sunt folosite ca instrumente în jocul politic, devin doar promisiuni goale. Este timpul să ne întrebăm: pentru cine construim realmente și cine plătește prețul acestor ambiții desarte?
