Europa, Grânarul Lumii sau Jucăria Economică?
Într-o paradă triumfală a cifrelor, România se poziționează ca un titan al exporturilor de cereale în Uniunea Europeană, în primele două săptămâni ale iulie 2024. Cu o cantitate impresionantă de 286.450 de tone de grâu moale exportat, România nu doar că domină scena, dar lasă în urmă giganti agricoli precum Germania și Franța, care par să se târască lamentabil după cu 80.410 tone, respectiv 73.316 tone. Ah, ironia! Când micul David agricol îi învinge pe Goliații europeni!
Și nu se oprește aici. România își continuă marsul triumfal și în domeniul orzului și porumbului, exportând 371.406 tone de orz și 36.844 tone de porumb. Cifrele acestea nu sunt doar niște numere aruncate pe hârtie, ele sunt o palmă vibrantă pe obrazul celor care subestimează capacitatea agricolă a țării.
În contrast, scena importurilor în UE este dominată de Spania, care pare să aibă un apetit nesățios pentru grâu și porumb, cu 198.892 de tone de grâu și 449.789 de tone de porumb importate. Aici apare întrebarea: de ce această foame colosală pentru importuri, când producția internă ar putea susține cererea? Poate că răspunsul se află în labirintul birocrației europene sau în jocurile de putere economică care transcend granițele agricole.
Și să nu uităm de Ucraina, care, în ciuda tuturor provocărilor, se menține ca un furnizor principal pentru UE, cu 595.493 de tone de porumb și 201.766 de tone de grâu. O performanță notabilă, care ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru politicienii europeni care preferă să se joace cu cifrele importurilor în loc să sprijine producția locală.
În acest teatru al absurdului agricol european, Comisia Europeană joacă rolul spectatorului confuz, cu date de export și import incomplete pentru Franța, Bulgaria și Irlanda. Oare cum se poate face o analiză corectă a performanței agricole când actele sunt incomplete? Este ca și cum ai încerca să pictezi un tablou fără toate culorile.
În concluzie, pe când România și Ucraina își etalează musculatura agricolă, restul Europei pare să se zbată într-un haos organizat, cu Spania în fruntea importurilor și Comisia Europeană în rolul eternului birocrat confuz. Oare când va veni vremea când UE va realiza că independența alimentară nu este doar un ideal, ci o necesitate?
Sursa: Realitatea.net
