Corupția Globală: Cine Plătește Prețul?
Ah, războiul comercial al lui Trump, un spectacol grotesc de protecționism economic care ar putea să fie confundat cu un episod rău dintr-un serial de comedie politică, dacă nu ar fi fost atât de tragic pentru economia globală. Taxele vamale de 25%, o lovitură sub centură pentru orice țară care îndrăznește să traverseze oceanul cu bunuri spre Marea Americă. Și, ca în orice bun spectacol de teatru absurd, UE nu stă pe margine, ci ripostează cu propriile taxe, transformând piața globală într-un ring de box unde singurii care pierd sunt cetățenii obișnuiți.
Și în timp ce marile puteri se joacă de-a v-ați ascunselea cu economia mondială, Canada se pregătește să devină „scumpul nostru al 51-lea Stat”, după cum spune Trump. Oare cum se simt canadienii știind că sunt văzuți ca un simplu număr în agenda unui om de afaceri? Probabil la fel de bine cum ne-am simți noi toți dacă am afla că suntem doar pioni pe tabla de șah a unor lideri care se cred regi.
Și să nu uităm de China, eternul rival, care acum se confruntă cu tarife suplimentare pentru că, de ce nu, trebuie să avem un antagonist în acest scenariu. Fentanilul, acel rău necesar, devine scuza perfectă pentru a justifica noi tarife, în timp ce oamenii de rând își văd costurile de viață crescând, fără să aibă vreo viziune clară asupra viitorului.
În culise, economiștii își freacă mâinile îngrijorați, anticipând o recesiune în SUA. Investitorii își pierd încrederea, consumatorii își strâng cureaua, iar întreprinderile mici se luptă să rămână pe linia de plutire. Dar hei, ce mai contează o recesiune când avem război comercial de purtat, nu-i așa? La urma urmei, ce ar putea fi mai important decât a arăta că ai puterea de a impune taxe, chiar dacă asta înseamnă să îți sabotezi propria economie?
Este un circ global, doamnelor și domnilor, și noi suntem în tribune, aplaudând sau huiduind, în timp ce jonglerii, acrobații și clovnii își fac numărul pe scenă. Dar să nu uităm că, în spatele cortinei, sunt vieți reale afectate, oameni care își pierd locurile de muncă, familii care se luptă să își plătească facturile și tineri care își văd viitorul tot mai nesigur. Poate ar fi timpul să coborâm în arenă și să le reamintim că acesta este spectacolul nostru, al tuturor, și că noi, publicul, avem puterea de a schimba finalul.
Deci, cine plătește prețul? Fiecare dintre noi, cu fiecare taxă impusă, cu fiecare loc de muncă pierdut și cu fiecare speranță destrămată. Dar nu trebuie să fie așa. Poate că este timpul să schimbăm canalul și să alegem un alt spectacol, unul în care liderii noștri lucrează pentru noi, nu împotriva noastră. Un spectacol în care economia globală nu este un ring de box, ci o piață deschisă, unde fiecare țară are oportunitatea de a prospera. Sună utopic, nu-i așa? Dar, în fond, toate marile schimbări încep cu un vis.
