Barajul Răstolița: Eroare sau Erou?
Ah, ce frumos sună când guvernul se laudă cu reînvierea proiectelor comuniste, nu-i așa? Barajul Răstolița, o relicvă a erei Ceaușescu, se trezește din somnul său profund, după decenii de neglijare. Și cum altfel decât prin sacrificarea a 30 de hectare de pădure, pentru ca noi, muritorii de rând, să putem beneficia de „energie verde”. Ironia situației este palpabilă, având în vedere că acest „verde” vine la pachet cu distrugerea habitatului natural.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și colegul său de la Mediu, Mircea Fechet, se bat pe umăr pentru această „realizare”. Un calendar cu pași de finalizare împodobind biroul ministrului Mediului, ca și cum ar conta zilele până la următoarea medalie de onoare. Dar, stai puțin, nu era vorba de protejarea mediului? Ah, scuze, am uitat că suntem în România, unde mediul este adesea sacrificat pe altarul progresului.
Și să nu uităm de opoziția ecologiștilor, acei răuvoitori care îndrăznesc să pună întrebări incomode despre biodiversitate și stabilitatea ecosistemelor. Declic și Bankwatch ridică semne de întrebare cu privire la licența de mediu și impactul asupra biodiversității. Dar cine are timp de așa ceva când avem un baraj de terminat?
Pe de altă parte, ministrul ne asigură că barajul va produce 120 de Gigawați-oră de energie electrică anual. O cifră impresionantă, nu-i așa? Păcat că documentele oficiale arată doar 58,14 GWh. Aparent, în politica românească, matematica este la fel de flexibilă ca și legislația de mediu.
În final, acest proiect este un exemplu clasic de cum se fac lucrurile în România: cu mult zgomot, promisiuni grandioase și o doză sănătoasă de controversă. Barajul Răstolița nu este doar o construcție de beton și fier, ci un monument al contradicțiilor și luptelor interminabile între dezvoltare și conservare. Oare când vom învăța să găsim un echilibru?
