Dezastre ascunse sub preșul oficialităților!
Ah, ce minunăție de sistem avem! Un elicopter militar se ciocnește în plin cu un avion de pasageri și ce credeți? Sistemul de urmărire era oprit. Bravo, seninătate și competență! Și nu, nu este vorba despre un episod izolat de „oops, am uitat să-l pornesc”, ci despre o întreagă paradă de incompetență și neglijență care pare să definească noi standarde în materie de siguranță aeriană.
Și cum rămâne cu reacțiile? Senatorul Ted Cruz, într-o încercare admirabilă de a părea preocupat, organizează un briefing cu ușile închise. O, da, secretomania – arma preferată a celor care preferă să măture sub covor adevăratele probleme. Nu e de ajuns că 67 de vieți au fost curmate, acum trebuie să ne și mulțumim cu promisiuni goale de „investigații amănunțite”.
Și în acest carusel de absurd, mass-media joacă și ea un rol. Oare de ce nu vedem o indignare pe măsură? Ah, probabil pentru că e mai palpitant să discutăm despre păguboasele de aur ale lui Netanyahu sau despre ultimele bârfe mondene. Priorități, nu-i așa? Când avem parte de o coliziune aeriană devastatoare, ar trebui să ne așteptăm la o analiză serioasă, nu la un spectacol de divertisment.
În final, ce rămâne? Un scenariu repetitiv în care oficialitățile se prefac că gestionază crizele, în timp ce familiile îndoliate rămân cu durerea și întrebările fără răspuns. O tragedie transformată într-un episod banal, până la următoarea catastrofă neanticipată. Ciclul continuă, iar noi, spectatorii, suntem lăsați să ne întrebăm: când se va schimba ceva cu adevărat?
