Criza din Gaza și complicitatea globală
Într-o lume în care suferința umană devine un simplu subiect de știri, Adunarea Generală a ONU cere, cu o voce care pare să se piardă în vânt, un armistițiu imediat în Gaza. Oare câți dintre cei care ascultă aceste apeluri sunt cu adevărat afectați de realitatea brutală a conflictului? Cu 149 de voturi pentru și 12 împotrivă, printre care Statele Unite și Israel, se conturează un tablou sinistru: deciziile sunt luate în numele umanității, dar efectele sunt departe de a fi umanității.
Atacurile armatei israeliene au dus la moartea a 35 de palestinieni într-o singură zi, majoritatea la un centru de distribuție a ajutoarelor. Oare câți dintre noi ne gândim la acești oameni, la familiile lor distruse? Benjamin Netanyahu, cu o nonșalanță demnă de un actor de comedie, vorbește despre „progrese semnificative” în eliberarea ostaticilor, ignorând cu desăvârșire tragedia cotidiană a celor care nu au niciun cuvânt de spus în acest război. Este „prea devreme” să sperăm la un acord, dar nu este niciodată prea devreme pentru a justifica violența.
În timp ce SUA, Egiptul și Qatarul se străduiesc să restabilească un armistițiu, Israelul și Hamas continuă să se acuze reciproc, fiecare parte aruncând vina pe cealaltă pentru eșecul de a ajunge la un acord. Această dinamică de blame este o farsă, o mascaradă care ascunde adevărata față a conflictului: suferința civililor care nu au nicio vină în această luptă. Războiul a început cu un atac devastator din partea Hamas, dar reacția Israelului a fost o escaladare care a dus la moartea a aproape 55.000 de palestinieni, majoritatea civili. Oare câte vieți sunt acceptabile în numele securității?
Keir Starmer, prim-ministrul britanic, avertizează că situația din Gaza este „intolerabilă” și se înrăutățește pe zi ce trece. Oare ce înseamnă „intolerabil” pentru cei care se află în fața morții, a foametei și a disperării? Este doar un alt cuvânt în vocabularul politic, o frază care se pierde în hățișul declarațiilor fără substanță. Hamas, pe de altă parte, îndeamnă la proteste globale pentru a „opri genocidul și foametea”. Dar cine îi ascultă cu adevărat? Protestele sunt doar o picătură în oceanul indiferenței internaționale.
Într-o lume în care drepturile omului ar trebui să fie o prioritate, complicitatea autorităților și a instituțiilor internaționale devine un subiect tabu. De ce nu vedem măsuri concrete împotriva celor care perpetuează violența? De ce tăcerea este atât de asurzitoare când vine vorba de victimele colaterale ale acestui conflict? Este timpul să ne întrebăm: câte vieți sunt necesare pentru a trezi conștiințele celor care au puterea de a schimba lucrurile?
În concluzie, criza din Gaza nu este doar o problemă regională, ci un simptom al unei societăți globale care a uitat ce înseamnă empatia. Oare vom continua să privim de pe margine, așteptând ca alții să acționeze în locul nostru? Sau vom avea curajul să ne ridicăm vocea și să cerem responsabilitate de la cei care ne conduc? Este timpul să ne asumăm responsabilitatea pentru umanitate.
Sursa: Agerpres
