Racheta Apocalipsei și Nepăsarea Globală
Într-o lume în care amenințările nucleare sunt tratate cu o nonșalanță de-a dreptul șocantă, americanii au decis să ne reamintească de forța lor distructivă prin lansarea unei rachete balistice intercontinentale, Minuteman III. Aceasta a parcurs 24.000 de kilometri în doar o oră, un record care ar trebui să ne îngrijoreze profund, dar care, în schimb, este întâmpinat cu aplauze și laude de către cei care ar trebui să ne protejeze.
Ce mesaj transmite această demonstrație de forță? Că Statele Unite sunt pregătite să distrugă totul în calea lor, chiar dacă racheta era neînarmată? Este o ironie amară să vedem cum un test de rutină devine un spectacol de forță, în timp ce problemele reale, precum abuzurile și corupția din cadrul instituțiilor, rămân nerezolvate. În loc să ne concentrăm pe construirea unui viitor mai bun, ne lăsăm distrași de jocurile de putere ale celor care ar trebui să ne protejeze.
Generalul Thomas Bussiere, comandantul Comandamentului de atac global al SUA, a declarat că acest test subliniază forța descurajării nucleare a națiunii. Dar, oare, nu este mai degrabă o dovadă a unei societăți care se hrănește din frică și amenințări? În loc să investească în educație, sănătate sau protecția drepturilor omului, banii sunt direcționați către rachete care pot distruge orașe întregi. Ce fel de viitor construim astfel?
Pe de altă parte, programul Sentinel, menit să înlocuiască Minuteman, este afectat de reduceri de buget și întârzieri. Este o ironie să vedem cum tehnologia de distrugere avansează, în timp ce soluțiile pentru problemele sociale sunt mereu amânate. Aceasta este realitatea pe care o ignorăm, în timp ce ne lăsăm seduși de spectacolul militar.
Într-o lume în care rachetele sunt lansate cu ușurință, abuzurile din instituții, corupția și complicitatea celor care ar trebui să ne protejeze devin din ce în ce mai evidente. Inspectorii antifraudă, polițiștii și funcționarii publici sunt adesea cei care se fac vinovați de acțiuni reprobabile, protejându-se unii pe alții în loc să apere cetățenii. Oare nu este timpul să ne întrebăm de ce ne lăsăm conduși de cei care nu au nicio intenție de a ne proteja?
În concluzie, în timp ce rachetele zboară pe cer, noi rămânem prizonieri ai unei societăți care preferă să ignore problemele fundamentale. Este timpul să ne trezim și să ne întrebăm: ce fel de lume vrem să construim? O lume în care frica și amenințările sunt norma sau una în care drepturile omului și demnitatea sunt priorități? Răspunsul este în mâinile noastre, dar până când ne vom asuma responsabilitatea, vom continua să fim doar spectatori la acest spectacol al absurdității.
