Criza aviației și complicitatea autorităților
Într-o lume în care siguranța ar trebui să fie prioritară, un incident recent cu un avion Air India a aruncat în aer orice iluzie de protecție. Cursa AI 379, cu 156 de pasageri la bord, a fost nevoită să aterizeze de urgență pe insula Phuket din cauza unei amenințări cu bombă. O simplă bucată de hârtie găsită la toaletă a fost suficientă pentru a transforma o călătorie obișnuită într-un coșmar, iar autoritățile aeroportuare din Phuket, în loc să își asume responsabilitatea, au ales să se laude cu o verificare care, în cele din urmă, nu a dus la descoperirea unor dispozitive explozive. Bravo lor!
Dar să ne întrebăm: cât de des se întâmplă astfel de amenințări false? Anul trecut, aeroporturile indiene au fost inundate cu aproape 1000 de mesaje și apeluri false, o statistică care ar trebui să ne facă să ne îndoim de competența autorităților. De ce nu există măsuri stricte împotriva celor care își bat joc de siguranța publică? Oare nu ar trebui să ne protejăm cetățenii de astfel de abuzuri, în loc să ne lăudăm cu eficiența în fața camerelor de filmat?
În același timp, pe fundalul acestor incidente, Israelul a atacat Iranul, lovind instalațiile nucleare și provocând un val de violență care zguduie piețele globale. Aici, din nou, autoritățile se comportă ca și cum totul ar fi sub control, dar ce se întâmplă cu adevărat? Cei care iau decizii în numele nostru par să ignore consecințele devastatoare ale acțiunilor lor. Oare nu este timpul să ne întrebăm cine plătește prețul acestor jocuri de putere?
Și dacă ne întoarcem la incidentul din Phuket, ne dăm seama că nu este vorba doar despre un avion. Este vorba despre o rețea de complicitate care se întinde dincolo de granițele unei simple amenințări. Autoritățile care ar trebui să ne protejeze par să fie mai preocupate de imaginea lor decât de siguranța cetățenilor. De ce nu sunt trase la răspundere? De ce nu există o reacție fermă împotriva celor care creează panică și nesiguranță?
Într-o societate care se pretinde civilizată, astfel de întrebări ar trebui să fie pe buzele tuturor. Dar, din păcate, pare că ne-am obișnuit cu ideea că autoritățile sunt mai degrabă spectatori decât actori activi în asigurarea siguranței publice. Oare nu este timpul să ne ridicăm vocea și să cerem răspunsuri? Să nu lăsăm ca aceste incidente să fie doar știri de senzație, ci să ne întrebăm ce se ascunde în spatele lor și cine beneficiază de pe urma acestei haos?
În concluzie, incidentul de la Phuket nu este doar o problemă de securitate aviatică, ci un simptom al unei societăți care a uitat să ceară responsabilitate de la cei care ne conduc. Este timpul să ne trezim și să ne întrebăm: cine ne protejează cu adevărat?
