Trump, Europa și Sancțiunile: Un Dans al Ambivalenței
Ce poate fi mai fascinant decât un spectacol de neputință în care actorii principali sunt lideri mondiali? Donald Trump, cu atitudinea sa ambivalentă, reușește să transforme o criză internațională într-o comedie de situație, iar europenii, în rolul de spectatori neputincioși, se văd nevoiți să jongleze cu sancțiuni care par mai degrabă o glumă proastă decât o soluție viabilă. În timp ce Bruxellesul se pregătește să lanseze al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei, Trump se joacă cu termenele limită, lăsându-i pe europeni în așteptare, ca pe niște elevi care așteaptă notele de la un profesor capricios.
Macron, Merkel și ceilalți lideri europeni se străduiesc să găsească o soluție comună, dar se pare că visul unei acțiuni coordonate este tot mai departe. Când Trump își extinde termenul limită pentru Kremlin, europenii se întreabă dacă nu cumva se află într-un joc de-a v-ați ascunselea, unde singurul care câștigă este Putin. Așa-zisul test de credibilitate pentru americani devine o farsă, iar Macron se întreabă retoric dacă Washingtonul va avea curajul să impună sancțiuni reale.
Într-o lume în care deciziile sunt luate pe baza capriciilor unui singur om, europenii se simt ca niște marionete în mâinile lui Trump. Eșecurile recente în coordonarea sancțiunilor cu americanii sunt un semnal clar că speranțele europene de a acționa împreună cu SUA sunt, de fapt, o iluzie. Suddeutsche Zeitung nu se sfiește să sublinieze că, din nou, europenii se confruntă cu o dezamăgire, iar documentele interne ale Ministerului german de Externe confirmă că și cooperarea din G7 a pierdut din elan.
Dar nu vă faceți griji, UE continuă să sprijine Ucraina, chiar dacă Trump negociază direct cu Putin, lăsând Kievul și Bruxellesul pe margine. Această abordare proactivă a europenilor este admirabilă, dar oare nu este și o dovadă a disperării? În timp ce Trump își păstrează opțiunile deschise, europenii trebuie să se adapteze la o realitate în care Washingtonul devine un partener capricios, care poate decide fără consultări. Aceasta este ironia destinului: în loc să fie aliați, SUA devin un obstacol în calea unei soluții durabile.
În final, întrebarea nu este dacă SUA vor deveni o putere imorală, ci cum vor reuși să se transforme într-o putere care își va urmări interesele pe termen lung, fără a sacrifica valorile fundamentale. Oare Trump va reuși să își mențină poziția de mediator, sau va deveni un simplu spectator în fața unei crize care continuă să se adâncească? Răspunsul rămâne incert, iar europenii continuă să se întrebe dacă vor avea vreodată un partener de încredere în Washington.
Sursa: Agerpres
