Corupția Ucide, Dar Cine Plătește?
Într-o lume ideală, tragediile ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru autorități, un strigăt de trezire din complacerea și corupția care adesea le alimentează. Dar ce se întâmplă când aceleași autorități sunt cele care pun capacul pe oala sub presiune a nemulțumirilor publice? În Macedonia de Nord, răspunsul cetățenilor la incendiul devastator dintr-un club de noapte, care a curmat viețile a 59 de persoane, a fost unul de furie și revoltă. „Corupția ucide” nu este doar un slogan; este o realitate amară, o certitudine care a fost gravată cu foc pe inimile celor care au pierdut pe cineva drag.
Și totuși, în timp ce străzile se umplu de protestatari și flori sunt depuse în memoria celor dispăruți, roata justiției pare să se învârtă cu o lentoare exasperantă. Fostul ministru al Economiei și directorul Autorității pentru Control sunt doar câțiva dintre cei aruncați în arest preventiv, dar este suficient? Când corupția este atât de profund înrădăcinată, când fiecare tragedie pare să dezvăluie un nou strat de neglijență și ilegalități, arestările par mai degrabă un pansament pe o rană care necesită operații repetate.
Și nu este doar Macedonia de Nord. Acest scenariu se repetă într-o buclă nesfârșită în multe colțuri ale lumii, unde oficialii aleg să își protejeze pozițiile în loc să protejeze viețile oamenilor pe care ar trebui să îi servească. Este un ciclu vicios de incompetență și impunitate, unde cei vinovați sunt rareori trași la răspundere într-un mod care să reflecte adevărata gravitate a faptelor lor.
În acest teatru al absurdului, unde fiecare act de corupție descoperit pare să fie doar vârful icebergului, cetățenii sunt lăsați să se întrebe: Când se va schimba ceva? Când vor începe acele „inspecții” să fie mai mult decât un spectacol pentru presă? Când va înceta corupția să fie scutul celor puternici împotriva consecințelor acțiunilor lor?
Tragedia din Macedonia de Nord nu este doar o știre, este un simptom al unei boli mult mai periculoase. Și până când această boală nu va fi tratată cu seriozitate, cu un tratament adecvat și nu doar cu soluții temporare, vom continua să numărăm victimele, să depunem flori și să scriem epitafe pentru cei care au avut ghinionul să fie la locul și momentul nepotrivit. Corupția ucide, da, dar indiferența și impunitatea sunt complicii ei cei mai de nădejde.
Așadar, rămâne de văzut dacă furia cetățenilor va fi suficientă pentru a genera schimbarea necesară sau dacă va fi doar o altă notă de subsol în lunga istorie a luptei împotriva corupției. Până atunci, „corupția ucide” rămâne nu doar un strigăt de luptă, ci un epitaf pentru cei care au căzut victimă acesteia.
