Germania Își Închide Porțile: Oare De Ce?
Oh, ce vremuri trăim! Germania, bastionul umanitarismului european, a decis să-și închidă granițele terestre pentru a combate imigrația ilegală. Dar așteptați, nu este doar o simplă închidere; este un spectacol complet de controale mobile și staționare, desfășurat cu mare pompă la granițele cu Franța, Luxemburg, Olanda, Belgia și Danemarca. Și să nu uităm de Polonia, Cehia, Austria și Elveția, unde petrecerea a început deja. Totul sub pretextul protejării ordinii și securității publice. Cât de convenabil!
Primarii din orașele de frontieră, cum ar fi Kehl și Strasbourg, sunt îngrijorați, bineînțeles. Ei cer ca aceste controale să nu restrângă mobilitatea și coabitarea. Dar, cine îi ascultă? Poliția germană, într-o tentativă de a părea politicoasă, promite controale „inteligente” și „aleatorii”. Vă imaginați? „Nu vrem să perturbăm traficul”, spune purtătorul de cuvânt Daniel Rosin. Ah, ce delicatețe în mijlocul unei acțiuni atât de brutale!
Și nu uitați de protestatarii de la Frankfurt pe Oder, cu pancartele lor idealiste: „Viitorul nu este închiderea” și „Lumi deschise, spirit deschis, frontiere deschise”. Dar, cine are timp pentru idealism când securitatea internă este amenințată de terorismul islamist și criminalitatea transfrontalieră, așa cum susține guvernul?
În timp ce cancelarul Olaf Scholz și ministrul de interne Nancy Faeser își justifică acțiunile, Viktor Orban din Ungaria aplaudă decizia, adăugând un strop de ironie pe rețelele sociale. Și, bineînțeles, nu putem ignora reacțiile vecinilor. Olanda și Austria își pun scuturi, în timp ce Grecia și Polonia exprimă dezaprobarea lor față de această măsură „inacceptabilă”.
Lucrătorii transfrontalieri se tem de noi obstacole în calea liberei treceri, iar SSW din Schleswig-Holstein critică măsura ca fiind „de acționism pur”. Ce tablou desăvârșit al disperării și frustrării, pictat de mâinile unei politici de frontieră restricționiste!
Este oare Germania un exemplu de urmat sau un semnal de alarmă pentru viitorul Schengen și al politicii europene de migrație? În acest teatru al absurdului, fiecare act pare să aducă mai multe întrebări decât răspunsuri.
