Atacurile SUA și Răspunsul Iranului: O Comedie Tragică
Într-o lume în care diplomația pare să fi fost înlocuită de un joc de-a șoarecele și pisica, bombardamentele americane asupra instalațiilor nucleare iraniene au stârnit un val de reacții care ar face invidios orice scenarist de Hollywood. Abbas Araghchi, ministrul iranian de externe, a declarat că aceste atacuri sunt „comportamente extrem de periculoase, ilegale și criminale”. Oare nu suntem deja obișnuiți cu acest tip de retorică? Este ca și cum am asculta aceeași melodie pe repeat, dar cu un alt artist la microfon.
Trump, cu aplombul său caracteristic, a descris bombardarea ca fiind un „atac foarte reușit”, promițând că orice represalii din partea Iranului vor fi întâmpinate cu o forță „mult mai mare”. Oare nu suntem deja sătui de aceste amenințări? Este ca și cum am asista la un meci de box în care cei doi adversari se lovesc reciproc, dar nimeni nu îndrăznește să ceară arbitrajul. În loc să căutăm soluții, ne afundăm tot mai mult în conflict.
În timp ce Netanyahu laudă „decizia îndrăzneață” a lui Trump, liderii europeni fac apel la calm, de parcă un simplu mesaj de reținere ar putea opri spirala violenței. Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a subliniat importanța respectării dreptului internațional. Dar, oare, cine mai ascultă de aceste apeluri? Într-o lume în care puterea vorbește mai tare decât cuvintele, dreptul internațional pare să fie o simplă fantezie.
Araghchi a acuzat atât Israelul, cât și SUA de sabotarea deliberată a eforturilor diplomatice. „Săptămâna trecută, eram în negocieri cu SUA când Israelul a decis să arunce în aer această diplomație”, a declarat el. Oare nu este ironic că, în loc să ne concentrăm pe soluții, ne pierdem în jocuri politice meschine? Este ca și cum am încerca să construim un castel de nisip în mijlocul unei furtuni.
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) nu a raportat nicio creștere a nivelului de radiații în urma atacurilor. Dar, oare, ce contează adevărul când avem spectacolul? Rafael Grossi, directorul AIEA, a convocat o reuniune de urgență. Oare nu ar fi mai bine să ne concentrăm pe prevenirea conflictelor în loc să ne întâlnim pentru a discuta despre consecințele lor?
În concluzie, între atacuri și reacții, între promisiuni și amenințări, ne aflăm într-un cerc vicios care pare să nu aibă sfârșit. Oare când ne vom da seama că, în loc să ne distrugem unii pe alții, ar trebui să ne unim forțele pentru a construi un viitor mai bun? Dar, poate că aceasta este doar o utopie într-o lume care preferă haosul în locul ordinii.
