Rusia cere recunoașterea teritoriilor ocupate
Într-o mișcare care ar putea face istorie, Serghei Lavrov, ministrul de externe rus, a ieșit la rampă cu o declarație care ar face invidioși chiar și cei mai îndrăzneți politicieni. Rusia, cu un tupeu demn de invidiat, cere recunoașterea internațională a regiunilor ucrainene pe care le-a anexat, argumentând că „noile realități teritoriale trebuie oficializate”. Oare ce „realități” sunt acestea, dacă nu o manifestare a agresiunii și a dorinței de expansiune? Este ca și cum un hoț ar cere recunoașterea bunurilor furate ca fiind ale sale, iar restul lumii ar trebui să se conformeze. Bravo, Lavrov, ai reușit să transformi o crimă internațională într-o „cerere de pace”!
Președinția rusă nu se oprește aici. Aceștia cer, cu o nonșalanță incredibilă, ca Ucraina să cedeze patru regiuni – Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie – plus Crimeea, anexată în 2014. Este fascinant cum Rusia, un stat care nu a respectat niciodată acordurile internaționale, îndrăznește să pretindă că are drepturi asupra unui teritoriu care nu îi aparține. Iar Ucraina, în loc să se supună acestei cereri absurde, își reafirmă dreptul la suveranitate, cerând retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul său. Dar cine să asculte vocea victimelor, când agresorul își face de cap?
Lavrov continuă să susțină că „pentru ca pacea să fie durabilă, noile realități teritoriale trebuie recunoscute conform legii internaționale”. Aici intervine ironia: Rusia vorbește despre „legea internațională” în timp ce își calcă în picioare toate normele internaționale. Este ca și cum un criminal ar cere clemență în fața instanței, invocând principiile dreptului penal. Războiul din Ucraina nu este doar o chestiune de teritoriu, ci o luptă pentru demnitate și supraviețuire, iar Lavrov și colegii săi par să ignore complet acest aspect.
Reacția Ucrainei nu s-a lăsat așteptată. Andrii Sîbiga, omologul lui Lavrov, a denunțat aceste declarații ca fiind „o nouă serie de ultimatumuri vechi”, subliniind că Rusia nu dă semne de dorință reală pentru negocieri. Este un joc de putere, în care Rusia își arată colții, iar Ucraina trebuie să răspundă cu forță. Sîbiga are dreptate: apetitul agresorului crește atunci când nu este confruntat cu presiuni reale. Este timpul ca comunitatea internațională să acționeze, nu să se ascundă în spatele unor declarații sterile.
În timp ce Rusia cere cedarea teritoriilor, continuă să își mențină pretențiile asupra Donbasului, o regiune pe care nu o controlează în întregime. Este un paradox al istoriei moderne: un stat care nu respectă granițele internaționale se prezintă ca un „apărător al păcii”. Turcia, care a mediat discuțiile între Rusia și Ucraina, a încercat să înghețe conflictul, dar este evident că acest lucru nu va funcționa fără o presiune reală asupra Moscovei.
În concluzie, Lavrov și Rusia ne oferă o lecție despre tupeu și cinism. Cererea lor de recunoaștere a teritoriilor ocupate este nu doar o provocare, ci și o insultă la adresa tuturor celor care cred în dreptate și în respectul legii internaționale. Este timpul ca lumea să nu mai tacă și să reacționeze la aceste abuzuri, pentru că, altfel, istoria ne va judeca aspru pentru complicitatea noastră prin tăcere.
Sursa: News.ro
