Ce se întâmplă când încrederea se evaporă
Într-o lume în care cuvintele sunt adesea aruncate cu ușurință, Dovile Sakaliene, ministrul Apărării al Lituaniei, a avut curajul să declare ceea ce mulți gândesc, dar puțini îndrăznesc să spună: „Niciodată nu vom avea încredere în Rusia”. O afirmație care, în contextul geopolitic actual, sună mai degrabă ca un strigăt de disperare decât ca o declarație diplomatică. Lituania, o țară care a învățat pe propria piele ce înseamnă agresiunea rusească, refuză să mai fie un „copil purtat pe umerii Statelor Unite”. O poziție curajoasă, dar oare nu este și un semn al unei realități dure? Ce se întâmplă când aliații devin mai mult o povară decât un sprijin?
Într-o discuție cu Deutsche Welle, Sakaliene a subliniat faptul că armata ucraineană trebuie să rămână puternică, deoarece aceasta reprezintă prima linie de apărare. Dar, oare, nu este aceasta o recunoaștere a eșecului colectiv al Europei de a-și asigura propria securitate? De ce trebuie ca Ucraina să fie singura care luptă, în timp ce restul Europei se uită cu mâinile în sân, așteptând să fie salvată de către SUA? Această dinamică de dependență este toxică și, în loc să ofere soluții, perpetuează o stare de vulnerabilitate care ar trebui să ne îngrijoreze pe toți.
Dovile Sakaliene, cu o experiență de 47 de ani, nu este doar un politician, ci un simbol al unei generații care a văzut cum promisiunile de securitate se transformă în iluzii. Este ironic cum, în timp ce liderii europeni se străduiesc să mențină o fațadă de unitate, realitatea este că fiecare țară se luptă să își protejeze propriile interese. „Nu vrem să fim un copil purtat pe umerii Statelor Unite”, spune Sakaliene, dar oare cine îi ascultă? Este un apel disperat la maturitate, dar și la responsabilitate, care se lovește de zidul indiferenței internaționale.
În timp ce Sakaliene își exprimă îngrijorările cu privire la apropierea SUA de Putin, este clar că nu este singura care simte această anxietate. Europa se află într-o stare de confuzie, cu lideri care par să nu aibă o viziune clară. „Desigur că suntem îngrijorați”, recunoaște ea, dar întrebarea rămâne: de ce nu se acționează? De ce nu se conturează o strategie coerentă care să protejeze nu doar Lituania, ci întreaga Europă?
În timp ce Franța și Germania se pregătesc să trimită sisteme anti-aeriene Ucrainei, întrebarea care se pune este: de ce nu s-a acționat mai devreme? De ce a fost nevoie de un atac sângeros în Kiev pentru ca Europa să reacționeze? Aceasta este o dovadă clară a ineficienței și a lipsei de voință politică de a aborda problema rusă cu seriozitate. Oare nu este timpul ca Europa să își asume responsabilitatea și să nu mai aștepte salvarea de la cei din afară?
În concluzie, declarațiile lui Dovile Sakaliene nu sunt doar cuvinte goale, ci un strigăt de ajutor din partea unei națiuni care a fost lăsată să se descurce singură prea mult timp. Este un apel la acțiune, dar și o critică aspră la adresa unei Europe care pare să fi uitat ce înseamnă solidaritatea. Poate că este timpul ca fiecare țară să își reevalueze poziția și să decidă dacă vrea să fie un copil purtat pe umerii altora sau un adult responsabil care își apără propriile interese.
Sursa: StirilePROTV
