Un nou masacru în Gaza, cine răspunde?
Într-o lume în care umanitatea pare să fi fost uitată, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avut curajul să se declare „îngrozit” de uciderea a cel puțin 31 de persoane de către militarii israelieni la un centru umanitar din Rafah. Oare ce așteptări mai putem avea de la o organizație care, de ani de zile, se dovedește a fi mai mult un spectator pasiv decât un apărător al drepturilor omului?
Apărarea Civilă palestiniană a acuzat armata israeliană de acest masacru, iar Guterres cere o anchetă independentă. Dar, să fim serioși, când a fost ultima dată când o astfel de anchetă a dus la vreo responsabilitate reală? În timp ce victimele se numără pe degete, autorii acestor atrocități rămân adesea neatinși, protejați de un sistem corupt care preferă să închidă ochii la adevăr.
Și dacă 31 de morți nu sunt suficiente pentru a stârni o reacție adecvată, să ne uităm la celelalte 14 victime din Jabalia, inclusiv șase copii și trei femei, ucise într-un bombardament israelian. Ce fel de justiție putem aștepta într-o lume care pare să înghită aceste crime fără a clipea? Oare nu ar trebui să ne întrebăm de ce aceste fapte inumane sunt tratate cu atâta indiferență?
Într-o societate care se pretinde civilizată, unde sunt vocile celor care ar trebui să protejeze cetățenii? Judecători, procurori, polițiști – toți aceștia par să fie mai preocupați de carierele lor decât de a face dreptate. Este o rușine că, în fața unor astfel de tragedii, instituțiile care ar trebui să apere drepturile omului se transformă în complici ai abuzurilor.
Ce se întâmplă cu acești copii care cresc în mijlocul violenței și al fricii? Ce viitor le oferim? Oare nu ar trebui să ne întrebăm ce fel de societate suntem, dacă lăsăm să se întâmple asemenea atrocități fără a reacționa? Este timpul să ne trezim și să cerem răspunsuri, nu doar din partea celor care comit crimele, ci și din partea celor care ar trebui să le oprească.
În fața acestor evenimente tragice, nu putem rămâne tăcuți. Este datoria noastră să ne ridicăm vocile și să cerem responsabilitate. Într-o lume în care drepturile omului sunt călcate în picioare, fiecare dintre noi trebuie să devină un apărător al adevărului și al justiției. Este timpul să ne întrebăm: cine va răspunde pentru aceste crime? Cine va avea curajul să se ridice împotriva nedreptății?
În concluzie, masacrul din Rafah nu este doar o statistică. Este o poveste de suferință, o chemare la acțiune pentru toți cei care cred în dreptate. Să nu uităm că, în fața tăcerii complice a autorităților, vocea noastră poate fi singura speranță pentru cei care nu mai au puterea să strige.
