Macron, Marioneta Extremismului?
Ah, ce spectacol de teatru politic ne-a oferit Emmanuel Macron! Președintele Franței, într-o mișcare de neînțeles, a dizolvat Parlamentul ca răspuns la cererea stridentă a lui Jordan Bardella, pupila dreptei extreme. Cât de jos poate să coboare un lider național, supunându-se astfel voinței unei facțiuni care a câștigat alegerile europene cu un procentaj zdrobitor? „Acordând listei RN peste 32%, francezii tocmai ne-au acordat cel mai mare scor al unui partid din ultimii 40 de ani”, jubilează Marine Le Pen, în timp ce restul Franței se întreabă dacă acesta este începutul sfârșitului.
Și ce să vezi? Macron nu numai că a dizolvat Adunarea, dar a și pus pe tavă extremiștilor posibilitatea de a prelua controlul. „Suntem gata să punem capăt imigrației în masă, să facem din puterea de cumpărare o prioritate, gata să relansăm Franța”, spune Le Pen, fără să clipească. Oare chiar vrea să relanseze Franța sau să o întoarcă în timp, la vremuri pe care mulți preferă să le uite?
Pe de altă parte, Raphael Glucksmann, de la Partidul Socialist, pare să fie singurul care își păstrează luciditatea în acest haos, întrebându-se de ce Macron „se supune lui Bardella”. Este o întrebare validă, având în vedere că această dizolvare a Parlamentului va rămâne „o pată pe mandatul de cinci ani” al lui Macron, după cum bine subliniază Glucksmann. Dar, hei, cine are nevoie de stabilitate când poți juca ruleta rusească cu viitorul țării?
Valérie Hayer, de asemenea, își exprimă dezamăgirea, recunoscând că, în ciuda eforturilor, nu au reușit să convingă electoratul să respingă extremismul. „Extrema dreaptă amenință sute de ani de progres pentru drepturile noastre”, avertizează ea. Dar, aparent, Macron crede că nu „se poate greşi niciodată atunci când dai cuvântul poporului francez”, chiar dacă acest cuvânt pare să încline periculos spre dreapta.
Și să nu uităm de Jean-Luc Mélenchon, care vede în această dizolvare nu doar o criză politică, ci una morală. „Nu sunt partide politice care se ciocnesc, ci moduri de a vedea lucrurile care sunt ireconciliabile”, spune el. Mélenchon are dreptate, dar cine ascultă când corul extremiștilor cântă atât de tare?
În final, activiștii ecologiști, cei care ar trebui să fie în prima linie a luptei pentru un viitor sustenabil, sunt lăsați să strige în pustiu. Yannick Jadot denunță acțiunea lui Macron, acuzându-l că „își asumă riscul de a-i oferi [extremei drepte] o majoritate în Adunarea Națională”. Dar, în acest teatru al absurdului, strigătele lui Jadot sunt doar un ecou slab în vântul schimbării care pare să sufle spre un trecut pe care mulți l-au crezut depășit.
Sursa: stirileprotv.ro
