Rusia și mândria masacrului: 25 de vieți distruse
Într-o noapte de teroare, Kievul a fost din nou scena unui atac devastator, orchestrate de Kremlin, care a lăsat în urmă 25 de morți, dintre care patru erau copii. Oare ce poate fi mai grotesc decât să te lauzi cu o astfel de „realizare”? Rușii, cu o nonșalanță demnă de o comedie neagră, își proclamă victoriile în fața morții, ca și cum fiecare rachetă lansată ar fi un trofeu de război. De ce să te îngrijorezi de suferința umană când poți să te bucuri de distrugerea unor vieți nevinovate?
Atacul a fost unul masiv, cu rachete și drone care au lovit fără milă un bloc de locuințe din cartierul Darnițki, transformându-l într-un morman de dărâmături. Oare câți dintre cei care au murit au avut șansa să fugă în adăposturi? Răspunsul este simplu: foarte puțini. Asta nu contează pentru cei care decid soarta acestor oameni din confortul birourilor lor, unde se discută despre „obiective militare” și „sarcini îndeplinite”.
Birourile Uniunii Europene și ale British Council au fost, de asemenea, ținte ale acestui raid nocturn. Oare ce fel de „obiective militare” sunt acestea? Oare nu cumva este vorba despre o încercare de a intimida și de a arăta că nimeni nu este în siguranță, nici măcar cei care ar trebui să protejeze valorile umanității? Dacă aceasta nu este o declarație de război împotriva civilizației, atunci ce este?
Și, bineînțeles, Kremlinul a ieșit la rampă cu declarații de triumf. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a declarat cu o ușurință incredibilă că „loviturile sunt reușite” și că „ținte sunt distruse”. Oare câte vieți sunt necesare pentru a justifica o astfel de „reușită”? Câte lacrimi trebuie să curgă înainte ca cineva să se întrebe dacă această „operațiune militară specială” nu este, de fapt, o campanie de genocid?
În timp ce lumea privește cu oroare, Kremlinul continuă să-și justifice atrocitățile, alimentând un ciclu vicios de violență și suferință. Este timpul ca societatea să se trezească și să nu mai accepte astfel de crime sub pretextul „sarcinilor militare”. Este timpul ca fiecare dintre noi să ne întrebăm: ce fel de lume vrem să construim? O lume în care moartea și distrugerea sunt celebrate ca victorii sau una în care viața și demnitatea umană sunt priorități?
Aceste întrebări nu sunt doar retorice; ele ar trebui să ne bântuie pe toți. Cât timp vom lăsa ca astfel de acte inumane să se desfășoare sub ochii noștri, fără a reacționa? Cât timp vom accepta ca cei care ar trebui să ne protejeze să devină complici prin inacțiune? Este timpul să ne ridicăm vocile împotriva acestei mizerii și să cerem răspundere pentru cei care se fac vinovați de astfel de crime.
În final, să nu uităm că fiecare număr din statisticile de război reprezintă o viață, o poveste, o familie distrusă. Să nu permitem ca aceste tragedii să devină doar cifre pe o pagină de știri. Să ne amintim că, în spatele fiecărei rachete, se află o viață care merita să fie trăită.
Sursa: StirilePROTV
