Acorduri de Muncă sau Povești de Adormit Copiii?
Oh, ce veste minunată! România și Turcia, într-o îmbrățișare frățească, au decis să-și actualizeze „frumoasa relație bilaterală” în domeniul muncii. Ministrul Muncii, cu un entuziasm demn de o scenă shakespeariană, ne anunță că semnarea acestui nou protocol este un „pas istoric”. Iartă-mă, dar când a devenit istorică administrarea mediocră a drepturilor muncitorilor?
Se pare că avem promisiuni de colaborare strânsă între Direcțiile de ocupare din România și Turcia. Vai, ce emoționant! Lucrătorii vor „crește în competențe”. Asta sună mai mult a vis uto-pic decât a plan concret. Și, desigur, nu trebuie să uităm de Inspecția Muncii, acea instituție venerabilă care acum va „conlucra foarte aproape” cu omologul său turcesc. Aștept cu nerăbdare să văd această colaborare miraculoasă care, probabil, va aduce schimbări epocale… sau poate doar mai multe hârtii de semnat.
În acest teatru al absurdului administrativ, unde promisiunile sunt la fel de stabile ca o casă din cărți de joc, mă întreb: când vor fi aceste „competențe crescute” suficiente pentru a proteja cu adevărat drepturile lucrătorilor? Sau este doar o altă perdea de fum pentru a ascunde ineficiența cronică? Poate că în loc de a semna acorduri care sună bine în comunicatele de presă, ar trebui să ne concentrăm pe crearea unor mecanisme reale, eficiente de protecție a muncitorilor. Dar, cine sunt eu să sfidez acest „pas istoric”?
Să nu uităm, dragi cetățeni, că în spatele acestor declarații pompoase se ascunde adesea o realitate mult mai gri. Dar hei, cel puțin avem un „plan de acțiune” pentru 2024-2025. Speranța moare ultima, nu?
Sursa: Realitatea.net
