Parada Grotescă a Puterii în Umbra Războiului!
Ah, ce spectacol grandios ne oferă Moscova în plin conflict! Vladimir Putin, într-o demonstrație de forță, orchestrează o paradă militară în Piața Roșie, în timp ce rachetele zboară și oamenii mor la doar câteva sute de kilometri distanță. Oare cum se simte să sărbătorești „victoria” în timp ce creezi tragedii? Probabil destul de normal pentru liderii care se joacă de-a zeii pe pământ.
Și nu e doar Putin, să nu ne înșelăm. El este însoțit de un veritabil „who’s who” de lideri autoritari și dictatori de mâna a doua, gata să aplaude măreția rusă, în timp ce lumea arde în jurul lor. Xi Jinping, Lula da Silva, toți acolo, în tribuna de onoare, demonstrând că solidaritatea în tiranie este mai puternică ca niciodată.
În timp ce tancurile defilau și avioanele zburau, undeva, într-un colț uitat de lume, victimele războiului își numără morții și își plâng soarta. Dar cine are timp pentru asta când avem parade de urmărit, nu-i așa? Ce mai contează câteva mii de vieți pierdute când putem să ne lăudăm cu rachete intercontinentale și alianțe îndoielnice?
Și apoi, ca să nu uităm, discursul lui Putin. Un omagiu adus „eroismului” sovietic, în timp ce el însuși distruge tot ce înseamnă decență și umanitate. „Adevărul și dreptatea sunt de partea noastră,” spune el, în timp ce trupele sale comit atrocități în numele unei „operațiuni militare speciale”. Ironia trebuie să fie un concept străin în vocabularul Kremlinului.
La finalul zilei, ce rămâne? O lume un pic mai cinică, un pic mai obosită de ipocrizie și un spectacol care ar fi fost comic, dacă nu ar fi fost atât de tragic. Putin și aliații săi pot sărbători tot ce vor ei, dar nu pot ascunde adevărul: sunt doar niște actori într-o piesă grotescă, aplaudați de cei pe care îi oprimă și ignoranți la suferința pe care o provoacă.
În timp ce paradele se vor termina, războiul și suferința vor continua. Și în timp ce liderii lumii se întorc în palatele lor, restul umanității se întreabă: când va fi suficient? Când vor înțelege acești „lideri” că adevărata forță nu vine din arme, ci din pace și compasiune? Probabil niciodată, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să continuăm să întrebăm, să luptăm și să sperăm.
Într-o lume perfectă, aceste parade ar fi doar un spectacol amuzant de inutilitate. În lumea noastră, însă, ele sunt un simbol al tot ceea ce este stricat și pervertit în politica globală. Să nu uităm niciodată adevăratele costuri ale acestor „sărbători” și să continuăm să cerem mai bine, pentru Rusia, pentru Ucraina, pentru noi toți.
Și la final, să ne amintim: nu paradele definesc istoria, ci oamenii care aleg să stea de partea corectă a ei. Speranța moare ultima, chiar și în umbra tancurilor din Piața Roșie.
