Politica internațională în criză: o farsă tragică
Într-o lume în care cuvintele par să nu mai aibă greutate, iar deciziile politice sunt luate în spatele ușilor închise, asistăm la un spectacol grotesc al manipulării și al ipocriziei. Keith Kellogg, trimisul special al lui Trump pentru Rusia și Ucraina, ne aduce vești „bune” despre cum SUA, în loc să fie un far al democrației, devine un aliat tacit al Rusiei. „Temerile Rusiei sunt justificate”, spune el, ca și cum am trăi într-o realitate alternativă în care agresorul devine victimă.
Este fascinant cum, în timp ce Ucraina se zbate sub greutatea invaziei rusești, Kellogg afirmă că aderarea acesteia la NATO nu este „în discuție”. Așadar, ce rost mai are această alianță militară, dacă nu pentru a proteja statele care se confruntă cu amenințări imediate? Oare nu ar trebui să ne întrebăm de ce, în loc să ne concentrăm pe apărarea valorilor democratice, ne complacem în a oferi scuze celor care își doresc expansiunea imperialistă?
Și, desigur, nu putem să ignorăm ironia cruntă a situației. Kellogg ne spune că Rusia nu vorbește doar despre Ucraina, ci și despre Georgia și Moldova. Așadar, cum rămâne cu promisiunile făcute de NATO? Se pare că, în fața amenințărilor, cuvintele sunt doar un balon de săpun, iar acțiunile sunt cele care contează. Dar ce facem când acțiunile sunt absente?
În acest context, procesul de pace devine o glumă proastă. Fuzionarea memorandumurilor dintre Ucraina și Rusia într-un singur document, în cadrul unor discuții care ar trebui să fie decisive, pare mai degrabă o încercare de a amâna inevitabilul. Ce se întâmplă cu cei care suferă în urma acestor negocieri sterile? Oare nu merită ei o voce, o șansă reală de a scăpa de teroare?
Și, în timp ce Kellogg vorbește despre „nivelul de iraționalitate” al lui Putin, să ne întrebăm: cine este cu adevărat irațional în acest joc de putere? Este oare rațional să ne lăsăm conduși de frică și să ignorăm suferința umană în numele unor strategii politice? Războiul din Ucraina a dus la pierderi de vieți umane inimaginabile, iar numărul de morți și răniți se ridică la 1,2 milioane. Este un război la scară industrială, iar noi stăm și ne uităm, ca și cum am fi spectatori într-un film de groază.
În concluzie, această farsă tragică a politicii internaționale ne arată cât de departe suntem de a proteja valorile umanității. Când liderii noștri aleg să se aplece în fața amenințărilor, uitând de responsabilitatea morală de a apăra cei slabi, ne întrebăm: unde ne îndreptăm? Răspunsul este simplu: într-un abis al indiferenței și al complicității. Oare nu este timpul să ne trezim și să acționăm?
Sursa: News.ro
