Trump și Putin joacă la masa păcii fără Ucraina
Într-o lume în care deciziile geopolitice sunt adesea luate în spatele ușilor închise, summitul din Alaska dintre Donald Trump și Vladimir Putin devine o adevărată scenă de teatru absurd. Aici, Ucraina, țara aflată în centrul conflictului, este exclusă din discuții, iar cei doi lideri par să negocieze soarta unei națiuni fără a o invita la propria petrecere. Oare ce ironie, nu? Un summit despre pace, dar fără cei care suferă cu adevărat din cauza războiului.
Criticile nu întârzie să apară, iar aliații europeni ai Kievului își exprimă indignarea față de intenția lui Trump de a negocia unilateral cu Putin. Casa Albă, în încercarea de a salva aparențele, sugerează că Volodimir Zelenski ar putea fi invitat, dar întrebarea rămâne: va accepta Putin să se afle în aceeași cameră cu liderul ucrainean? Răspunsul este evident, iar jocurile de putere continuă să se desfășoare pe seama suferinței unui întreg popor.
Editorialiștii și analiștii de pe ambele maluri ale Atlanticului subliniază simbolistica alegerii locului: Alaska. O alegere care nu este întâmplătoare, ci o manevră tactică menită să sublinieze istoria imperială a Rusiei. Putin, cu un zâmbet pe buze, ar putea argumenta că, dacă rușii au cedat Alaska Statelor Unite în 1867, atunci de ce Ucraina nu ar trebui să cedeze teritorii? O logică distorsionată, dar care pare să fie pe placul celor care vor să-și justifice ambițiile teritoriale.
Și, bineînțeles, nu putem ignora reacțiile din partea comunității internaționale. Liderii europeni, în frunte cu cei din Marea Britanie, Franța și Germania, își reafirmă angajamentul față de Ucraina, subliniind că orice acord de pace trebuie să fie negociat cu participarea Kievului. Dar, în fața puterii și influenței Rusiei, aceste declarații sună mai degrabă ca un strigăt în pustie.
Pe de altă parte, Trump, cu stilul său caracteristic, îndeamnă Ucraina să cedeze teritorii în schimbul unui armistițiu. O propunere care, în esență, nu este altceva decât o capitulare mascată. Cât de ușor este pentru un lider să facă astfel de sugestii din confortul biroului său, fără a simți greutatea deciziilor pe care le propune.
În acest peisaj sumbru, se conturează o realitate în care diplomația americană își arată slăbiciunile. Michael Clark, un analist, subliniază incapacitatea Statelor Unite de a naviga printr-o mașinărie diplomatică rusă bine antrenată. În loc să protejeze interesele Ucrainei, se pare că Washingtonul se lasă purtat de valul negocierilor cu Moscova, fără a ține cont de suferințele celor afectați de război.
Astfel, summitul din Alaska devine un simbol al cinismului politic, în care cei care ar trebui să fie protejați sunt lăsați pe margine, iar cei care decid soarta lor continuă să joace un joc periculos. Oare ce va urma? Răspunsurile sunt la fel de confuze ca și intențiile liderilor implicați. Dar un lucru este clar: Ucraina merită mai mult decât a fi un pion pe tabla de șah a marilor puteri.
Sursa: Pro TV
