Europa: Pion în Jocul Înarmării Globale?
Ah, ce vremuri trăim! În timp ce liderii europeni se bat pe piept cu planuri grandioase de cheltuieli militare, Ursula von der Leyen anunță un plan de apărare al UE de 800 de miliarde de euro. „Trăim în cele mai periculoase vremuri”, spune ea. Dar oare nu suntem martorii unei alte curse a înarmării, cu Europa ca măr al discordiei între puterile globale?
Într-un spectacol de zile mari, liderii UE, cu Ursula von der Leyen și Antonio Costa în frunte, au proclamat la Bruxelles că „Astăzi, se scrie istorie”. Ei bine, istoria pe care o scriu pare a fi una de dependență și de aliniere la o nouă ordine militară globală, unde autonomia Europei este doar un vis frumos, neîmplinit.
Și ce să vezi? În timp ce se fac promisiuni pentru consolidarea apărării, Donald Trump, de peste ocean, sugerează că Europa ar trebui să-și asume mai multă responsabilitate pentru propria securitate. Oare nu este acesta un semnal că SUA nu mai vrea să fie chelnerul la masa bogăților Europei?
Pe de altă parte, Emmanuel Macron nu pierde ocazia să reamintească că Franța este gata să discute despre o „umbrelă nucleară” europeană. Ah, cât altruism! Sau este doar o strategie de a păstra influența Franței într-o Europă care se zbate să-și definească identitatea militară?
Și în tot acest timp, liderii UE își exprimă sprijinul pentru Ucraina, dar fără Viktor Orban, băiatul rău al Europei, care preferă să flirteze cu Rusia. Diviziunile interne și jocurile de putere nu fac decât să sublinieze fragilitatea unei uniuni care se vrea puternică și unită.
Deci, dragi europeni, în timp ce liderii noștri se joacă de-a istoria și securitatea, noi rămânem spectatori la propriul nostru destin, unul scris de alții. Să ne pregătim de mai multe „istorii” scrise în birourile închise, unde se decid soarta și banii noștri. Oare când va veni ziua în care vom scrie noi istoria?
Ah, și nu uitați, dragi lideri, să puneți și câteva miliarde deoparte pentru celelalte mici probleme ale Europei: sărăcia, educația, sănătatea. Sau acestea nu sunt suficient de „istorice” pentru a merita atenția și fondurile noastre generoase?
