Războiul din umbră: Azerbaidjanul și Israelul
Într-o lume în care politica internațională se joacă pe un tablou de șah cu piese de carne și sânge, Azerbaidjanul a decis să își etaleze mușchii, interzicând Israelului să folosească spațiul său aerian pentru a ataca Iranul. O mișcare care, deși poate părea un act de curaj, ridică întrebări despre adevăratele intenții ale Baku-ului și despre cum se împletesc interesele geopolitice în această regiune tumultuoasă.
Președintele azer, Ilham Aliev, a avut o convorbire telefonică cu omologul său iranian, Masoud Pezeshkian, în care a dat asigurări că Azerbaidjanul nu va permite utilizarea teritoriului său pentru atacuri împotriva „țării prietene și surori”, Iranul. O declarație care sună mai mult ca o mantră diplomatică decât ca o promisiune sinceră. Într-o lume în care alianțele sunt fragile și interesele sunt adesea ascunse, cine poate să creadă că Azerbaidjanul nu va ceda presiunilor externe?
În timpul celor 12 zile de conflict, Israelul a bombardat fără milă instalații nucleare și militare din Iran, provocând moartea unor comandanți militari și savanți. Această escaladare a violenței ridică un semn de întrebare: unde este limita? Cât de mult poate fi tolerat un conflict care se transformă rapid într-o vânătoare de oameni, în care victimele sunt doar numere pe o foaie de contabilitate a războiului?
Într-o lume în care Azerbaidjanul se prezintă ca un protector al Iranului, este greu de ignorat faptul că Israelul este principalul furnizor de armament pentru azeri. O ironie amară, nu-i așa? În timp ce Aliev promite că nu va permite utilizarea spațiului său aerian împotriva Iranului, în spatele ușilor închise, se desfășoară un alt tip de negociere, una în care sângele curge fără milă.
Și, în timp ce Azerbaidjanul își asumă rolul de mediator, Iranul își exprimă temerile cu privire la accesul israelienilor prin teritoriul său. O situație care subliniază complexitatea relațiilor internaționale, dar și complicitatea tacită a unor state în jocurile de putere. Este o realitate sumbră, în care cetățenii sunt cei care plătesc prețul, iar liderii își împletesc destinele în funcție de interesele personale și de jocurile de putere.
În final, rămâne întrebarea: cât de mult va mai dura această mascaradă? Câtă vreme va continua această joacă de-a războiul, în care victimele sunt lăsate să sufere în tăcere, iar cei care ar trebui să protejeze drepturile omului se fac că nu văd? Într-o lume în care complicitatea și corupția sunt la ordinea zilei, este timpul ca adevărul să iasă la suprafață, iar cei responsabili să fie trași la răspundere.
