Tragedia din Bangladesh: O lecție ignorată
Într-o lume în care copiii ar trebui să fie protejați, un avion militar a decis să transforme o zi obișnuită într-o tragedie de neimaginat. 27 de vieți, dintre care 25 de copii, au fost curmate în urma unei prăbușiri devastatoare în Bangladesh, un incident care ar trebui să ne pună pe gânduri, dar care, din păcate, se va pierde în hățișul indiferenței colective.
În timp ce autoritățile se grăbesc să decrețeze o zi de doliu național, întrebările esențiale rămân fără răspuns. Cum este posibil ca un avion militar, în plin exercițiu de antrenament, să survoleze o zonă atât de dens populată? Unde este responsabilitatea celor care ar trebui să asigure siguranța cetățenilor? Oare nu ar fi trebuit să existe măsuri stricte pentru a preveni astfel de catastrofe?
În acest context, declarațiile oficialilor devin ridicole. Sayedur Rahman, un înalt responsabil al Ministerului Sănătății și Familiei, ne informează că 27 de persoane au murit, dar nu ne spune nimic despre măsurile care ar fi putut preveni această tragedie. Oare nu ar fi fost mai bine să ne spună cum se va asigura că astfel de incidente nu se vor repeta? Dar, desigur, este mai ușor să plângem morții decât să luăm măsuri concrete.
Și, desigur, nu putem să ignorăm soarta pilotului, un tânăr locotenent care, conform informațiilor, efectua primul său zbor fără instructor. Oare cine a avut curajul să-l lase să zboare singur pe un aparat de zbor cu probleme tehnice? Aceasta este o întrebare pe care autoritățile ar trebui să-și pună, dar, evident, nu o vor face. În schimb, se va deschide o anchetă, iar răspunsurile vor fi amânate până când toată lumea va uita.
În fața ruinei lăsate în urmă, profesorii și părinții se întreabă cum a fost posibil ca un avion militar să survoleze orașul. Lacrimile nu vor aduce înapoi viețile pierdute, dar poate că ar putea să trezească o conștiință adormită. Este timpul să ne întrebăm: ce fel de societate suntem, dacă permitem ca astfel de tragedii să devină norma?
În loc să ne concentrăm pe a-i ajuta pe cei afectați, ne lăsăm cuprinși de indiferență, iar autoritățile continuă să-și facă treaba ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Este o rușine națională că, în fața unei asemenea catastrofe, nu există un plan de acțiune clar și eficient. Oare câte tragedii vor mai fi necesare pentru a ne trezi din această apatie colectivă?
În concluzie, tragedia din Bangladesh nu este doar o poveste despre un accident aviatic, ci un semnal de alarmă pentru întreaga societate. Este un apel la responsabilitate, la acțiune și la compasiune. Poate că, în cele din urmă, vom învăța din aceste lecții dureroase, dar până atunci, rămâne întrebarea: cât de mult mai putem tolera?
Sursa: Agerpres
