UE și SUA: Acord sau capitulare?
Uniunea Europeană, în încercarea de a evita o confruntare economică cu Statele Unite, a decis să suspende pentru șase luni represaliile tarifare pregătite ca răspuns la amenințările lui Donald Trump. Oare acest gest de bunăvoință este o dovadă de slăbiciune sau o strategie bine gândită? Într-o lume în care puterea economică este tot mai contestată, UE pare să se îndoaie sub presiunea unui lider care nu ezită să folosească taxe vamale ca instrument de negociere.
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat că suspendarea acestor contramăsuri a fost convenită într-un acord preliminar cu Trump, dar oare ce preț a plătit Europa pentru această „pace temporară”? În loc să-și afirme poziția, UE pare să se îngenuncheze în fața unei administrații care a amenințat cu taxe vamale de 30% asupra produselor europene. Așadar, ce a câștigat Europa în urma acestei întâlniri pe terenul de golf din Scoția? Mai multă umilință sau doar o amânare a inevitabilului?
Într-o mișcare care ar putea părea strategică, Comisia Europeană a pregătit un pachet de represalii în valoare de 93 de miliarde de euro, dar acum se află în așteptare. Cât de mult poate rezista o economie care se lasă condusă de frica de a nu supăra un partener comercial? Această suspendare nu este doar o victorie temporară pentru Trump, ci și o dovadă a vulnerabilității europene în fața unei politici comerciale agresive.
Negocierile dintre Washington și Bruxelles continuă, dar cu ce costuri pentru cetățenii europeni? Deși von der Leyen susține că acordul este „cel mai bun pe care l-am putut obține”, este greu de crezut că 15% taxe vamale asupra produselor europene reprezintă o victorie. În timp ce unele produse vor fi exceptate, cum rămâne cu restul? Această abordare selectivă nu face decât să evidențieze ineficiența unei strategii comerciale care ar trebui să protejeze interesele europene, nu să le submineze.
În plus, angajamentele de a cumpăra produse energetice din SUA în valoare de 750 de miliarde de dolari și de a realiza investiții suplimentare de 600 de miliarde de dolari până în 2029 ridică întrebări serioase despre prioritățile Uniunii Europene. Oare nu ar fi mai bine să investească în propria independență energetică decât să devină dependentă de resursele americane? Această strategie de a se îndrepta spre SUA pentru soluții energetice nu face decât să submineze suveranitatea economică a Europei.
În concluzie, acest acord, deși prezentat ca o reușită, ar putea fi mai degrabă o capitulare mascată a Uniunii Europene în fața unei puteri economice care nu ezită să folosească intimidarea ca instrument de negociere. În loc să-și afirme poziția pe scena internațională, Europa pare să se îndrepte spre o dependență tot mai mare de SUA. Oare cât timp va mai tolera Europa această situație, până când va fi nevoită să-și regândească complet strategia comercială?
Sursa: Agerpres
