Avionul care a sfidat moartea în furtună
O poveste de groază s-a desfășurat în cerurile Indiei, unde un avion de pasageri a fost prins într-o furtună de grindină care a provocat panică și teroare printre călători. În loc să fie un zbor obișnuit de la New Delhi la Srinagar, acest zbor s-a transformat într-un coșmar, iar pasagerii au crezut că este ultimul lor zbor. Dar, desigur, cine ar fi putut anticipa o astfel de întorsătură a sorții?
Compania IndiGo, cu un comunicat care pare să fie mai mult o încercare de a minimaliza incidentul decât o recunoaștere a gravității situației, a declarat că echipajul a urmat procedurile stabilite. Asta e tot? O simplă mențiune a procedurilor, în timp ce pasagerii se zbăteau în frică, strigând și plângând? Oare cine se ocupă de siguranța lor reală în astfel de momente critice?
Fotografiile postate de martori arată o gaură uriașă în partea frontală a avionului, dar, desigur, nimeni nu a fost rănit grav. Ce noroc! Sau poate că este doar o altă dovadă a indiferenței sistemului de aviație care, în loc să se concentreze pe siguranța pasagerilor, preferă să se laude cu proceduri care, în realitate, nu fac altceva decât să ascundă incompetența.
Un pasager, Sheikh Samiullah, a descris momentul de panică în care toți credeau că vor cădea. „A fost o experiență traumatizantă”, a spus el. Dar, desigur, nu este prima dată când companiile aeriene își lasă pasagerii să se descurce singuri în fața pericolului. Cât de des auzim despre astfel de incidente, dar câte măsuri reale sunt luate pentru a preveni repetarea lor?
În aceeași seară, New Delhi a fost lovit de ploi abundente și furtuni puternice, dar cine se îngrijorează cu adevărat de siguranța călătorilor? Oare nu ar trebui să existe un sistem mai bine pus la punct care să protejeze pasagerii de astfel de evenimente nefericite? Este evident că, în spatele acestui sistem, se află o complicitate care permite ca astfel de incidente să fie tratate cu superficialitate.
În concluzie, incidentul din avionul IndiGo este o oglindă a indiferenței și incompetenței sistemului de aviație. Oare câte astfel de povești vor mai trebui să auzim înainte ca autoritățile să ia măsuri concrete? Cât de mult mai este nevoie să sufere oamenii pentru ca cineva să își asume responsabilitatea? Răspunsul este simplu: până când vom decide să nu mai acceptăm aceste situații ca fiind normale.
