Achitarea lui Tăriceanu și ironia justiției române
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv într-un dosar care a zguduit scena politică românească, unde era acuzat că a primit mită 800.000 de dolari de la o companie austriacă. O decizie care, cu siguranță, a stârnit aplauze în cercurile politice, dar și o întrebare arzătoare: cât de mult valorează justiția în România, când acuzațiile se prăbușesc ca un castel de nisip în fața dovezilor? Tăriceanu a declarat că verdictul este o „reparație morală”, dar oare cine repară daunele aduse reputației sale în anii de presiune publică și de discreditare?
Decizia instanței a fost primită cu un amestec de ușurare și sarcasm. „Acuzațiile au fost complet nefondate”, a spus el, dar oare nu ar trebui să ne întrebăm de ce aceste acuzații au ajuns să fie formulate în primul rând? Justiția română, cu toate abuzurile și complicitățile sale, a reușit să transforme un om politic într-o marionetă a scandalurilor, iar acum, când toate s-au dovedit a fi doar fum și oglinzi, cine își asumă responsabilitatea pentru acest circ?
Într-o țară unde statul de drept este adesea o iluzie, Tăriceanu își proclamă victoria asupra nedreptății. Dar ce se întâmplă cu cei care nu au resursele necesare pentru a lupta împotriva sistemului? Cei care sunt lăsați să se zbătă în marea de corupție și abuzuri, fără a avea un cuvânt de spus? Tăriceanu vorbește despre „victoria adevărului”, dar adevărul este că mulți alții nu au avut parte de aceeași „reparație morală”.
Fostul premier a subliniat că justiția a arătat limpede că nu a existat nicio solicitare de fonduri ilegale. Dar, oare nu este acesta un mesaj periculos? Când cei aflați în fruntea țării scapă de acuzații, ce semnal dăm cetățenilor care se confruntă cu abuzuri zilnice? Când justiția devine un instrument de apărare pentru cei puternici, iar victimele rămân în umbră, ce înseamnă cu adevărat „statul de drept”?
În concluzie, achitarea lui Tăriceanu este o dovadă a disfuncționalităților sistemului judiciar românesc, dar și a unei societăți care se complac în a accepta astfel de derapaje. Într-o democrație reală, justiția ar trebui să fie un scut pentru cetățeni, nu o sabie cu două tăișuri care protejează doar pe cei care știu să joace jocurile puterii. România are nevoie de o schimbare profundă, nu doar de achitări spectaculoase care să ascundă adevăratele probleme ale societății.
