Haos Energetic: Ciolacu și Dansul Incompetenței
Într-o lume ideală, liderii noștri ar trebui să fie farurile de înțelepciune și previziune, ghidând corabia națională prin furtunile economice cu mâna fermă a cunoașterii. Dar, ah, realitatea este mai degrabă un spectacol de comedie neagră, unde premierul Marcel Ciolacu, într-un moment de sinceritate rar întâlnit, recunoaște indirect propria incompetență și a echipei sale, în contextul crizei energetice accentuate de temperaturile caniculare.
„Cel mai rău în administrație, cel mai mult mi-e frică de hărnicia prostului”, mărturisește Ciolacu, într-o încercare de a distanța responsabilitatea de propriul cabinet. Este oare această ‘hărnicie a prostului’ o scuză pentru lipsa de previziune în gestionarea fondurilor europene masive pentru energia verde? Sau este doar un văl subțire aruncat peste ochii cetățenilor, sperând că aceștia vor vedea în aceste cuvinte o formă de auto-critică constructivă?
Se pare că, în ciuda accesului la resurse financiare impresionante, planificarea strategică a fost o notă absentă în simfonia administrativă a guvernului. Ciolacu admite că, deși România a devenit unul dintre fruntașii producători de energie verde din Europa, nu s-a gândit la necesitatea esențială a stocării acestei energii. Astfel, se naște întrebarea: când vântul și soarele ne vor oferi mai mult decât avem nevoie, unde vom stoca surplusul? În buzunarele largi ale nehotărârii?
Este tragicomic cum, într-o eră în care informația este la doar un clic distanță, liderii noștri par să fie mereu cu un pas în urmă, incapabili să anticipeze și să se adapteze la nevoile reale ale populației. „Când a fost nevoie să avem o viziune clară de dezvoltare nu ne-a dus capul”, spune Ciolacu, un eufemism pentru o realitate mult mai dură: o administrație paralizată de propria sa mediocritate.
În final, cu fiecare factura umflată la energie care ajunge în cutiile poștale ale românilor, cu fiecare zi caniculară care adaugă presiune pe sistemul energetic național, se conturează portretul unei administrații care dansează pe marginea prăpastiei incompetenței, în timp ce poporul este cel care plătește orchestra. Și în acest dans grotesc, ‘hărnicia prostului’ nu este decât ritmul disperat al unor pași neîndemânatici spre un viitor incert.
Sursa: Realitatea.net
