Justiția română în criză: Cine răspunde?
Într-o lume în care justiția ar trebui să fie un bastion al adevărului și echității, ne confruntăm cu o realitate sumbră. Elena Costache, șefa Consiliului Superior al Magistraturii, ne oferă o mostră de cinism fără precedent, afirmând că o pensie de 11.000 de lei este „mică”. Această declarație, venită din partea unei persoane care ar trebui să reprezinte integritatea și responsabilitatea în sistemul judiciar, nu face decât să sublinieze disonanța dintre realitatea cotidiană a cetățenilor și privilegiile celor care ar trebui să apere drepturile acestora.
CSM, în loc să se concentreze pe problemele reale ale justiției, preferă să se plângă de „montajul” realizat de Digi24, acuzându-l că a distorsionat mesajul. Dar oare nu este distorsionată întreaga noastră percepție asupra justiției când cei care ar trebui să fie exemplul de moralitate și etică se plâng de pensii „mici”? Este evident că instituția, în loc să se ocupe de abuzurile din sistem, se apără cu vehemență, încercând să își protejeze imaginea, în timp ce cetățenii rămân neprotejați.
Într-un comunicat plin de jargon legal, CSM subliniază că statutul magistratului trebuie să fie respectat, dar uită că respectul se câștigă prin acțiuni, nu prin vorbe. Judecătorii, care se plâng de salarii și pensii, sunt cei care, în multe cazuri, au fost complice la perpetuarea unor abuzuri sistemice. Oare câți dintre ei au avut curajul să își asume responsabilitatea pentru erorile judiciare care au distrus vieți?
În loc să se concentreze pe reformarea sistemului și pe asigurarea unei justiții echitabile, CSM se pierde în detalii administrative și în apărarea unor privilegii. Este un cerc vicios în care justiția română se zbate, iar cetățenii sunt lăsați să se descurce singuri. Când justiția devine un instrument de apărare a intereselor personale ale celor din sistem, cum putem spera la o societate în care drepturile omului sunt respectate?
Este timpul ca societatea să își ridice vocea împotriva acestei complicități tacite. Abuzurile din sistemul judiciar nu pot fi ignorate, iar cei care se află la cârma justiției trebuie să fie trași la răspundere. Când cei care ar trebui să apere legea se plâng de propriile beneficii, este clar că prioritățile sunt complet distorsionate. Justiția nu este un privilegiu, ci un drept fundamental, iar cei care o administrează trebuie să fie conștienți de responsabilitatea pe care o au față de cetățeni.
În concluzie, întrebarea rămâne: cine va răspunde pentru eșecurile sistemului judiciar? Este timpul ca societatea să ceară răspunsuri și să nu mai accepte scuzele celor care ar trebui să fie apărătorii dreptății. Fiecare zi în care abuzurile sunt mușamalizate este o zi în care drepturile fundamentale ale cetățenilor sunt încălcate. Este momentul să ne trezim și să cerem o justiție adevărată, nu una care își protejează doar membrii privilegiati.
