Femicidul în România și complicitatea autorităților
Într-o țară care se pretinde a fi modernă și democratică, statisticile privind femicidul sunt alarmante. Radu Marinescu, Ministrul Justiției, a declarat că treizeci de femei au fost ucise de parteneri sau foști parteneri în primele șapte luni ale anului 2025. Aceste cazuri sunt descrise ca fiind „îngrozitoare, inacceptabile și total străine de normalitatea unui stat dezvoltat”. Dar, oare, ce înseamnă „normalitate” în fața unei astfel de tragedii? Este vorba despre o normalitate care permite ca victimele să ceară ajutor și să nu fie protejate? Este normal ca statul să rămână pasiv în fața acestor crime? Evident, nu.
Marinescu a subliniat că România dispune de un cadru legislativ adecvat, dar aplicarea legilor este deficitară. Aici intervine întrebarea: de ce? De ce aceste legi nu sunt aplicate cu rigurozitate? Poate pentru că autoritățile sunt prea ocupate să își justifice ineficiența, în loc să protejeze cetățenii? Este o întrebare care ar trebui să ne frământe pe toți, nu doar pe cei care sunt direct afectați de aceste crime.
Ministrul a afirmat că „pentru a combate fenomenul, este esențial ca educația să schimbe mentalitățile”. Dar, oare, nu este educația o responsabilitate a statului? De ce nu se investește mai mult în programe educaționale care să combată stereotipurile de gen? Este mai simplu să aruncăm vina pe societate decât să ne asumăm responsabilitatea pentru lipsa de acțiune?
Marinescu a oferit sfaturi victimelor, îndemnându-le să nu oprească ordinul de protecție și să solicite ajutor constant. Dar, în realitate, câte dintre aceste victime au acces la sprijinul necesar? Câte dintre ele au curajul să se opună abuzatorilor, știind că sistemul le va întoarce spatele? Este o dramă tăcută, iar autoritățile, prin inacțiunea lor, devin complici la aceste tragedii.
Președintele Nicușor Dan a subliniat că statul nu dă impresia de forță și fermitate, ceea ce încurajează astfel de infracțiuni. Radu Marinescu a fost de acord, recunoscând că, deși se iau măsuri, nu se ajunge la un rezultat concret. Este o admitere care ar trebui să ne facă să ne întrebăm: cât de mult mai putem tolera această ineficiență? Cât de mult mai putem accepta ca autoritățile să ne trateze ca pe niște simple statistici?
În concluzie, femicidul este o problemă gravă în România, iar complicitatea autorităților în mușamalizarea acestor crime este inacceptabilă. Este timpul ca societatea să se trezească și să ceară răspundere. Este timpul să ne asumăm rolul de cetățeni activi, nu doar martori pasivi la tragediile care ne înconjoară.
