Guvernul României și măsurile sale de fațadă
Într-o lume în care conflictele militare se amplifică, Guvernul României se prezintă ca un apărător al ordinii, adoptând legi care, în teorie, ar trebui să descurajeze finanțarea acestor conflicte. Dar, oare, nu este doar o manevră de PR? „România nu tolerează aceste tipuri de comportamente”, proclamă cu emfază oficialii, în timp ce realitatea arată o altă față a aceleași monede. Este greu de crezut că măsurile adoptate vor avea vreun impact real, având în vedere istoria lungă a ineficienței și a complicității în fața abuzurilor.
Oana Țoiu, ministra de Externe, ne asigură că noul proiect de lege va transforma eludarea sancțiunilor dintr-o simplă neglijență în infracțiune gravă, cu pedepse de până la 12 ani de închisoare. Dar cine va fi cu adevărat tras la răspundere? Câți dintre cei care au profitat de pe urma acestor rețele teroriste vor fi efectiv condamnați? Istoria ne arată că, de cele mai multe ori, cei care se află în spatele acestor rețele sunt protejați de un sistem care preferă să închidă ochii.
Legea, care ar trebui să fie un scut pentru cetățeni, devine un instrument de manipulare, menit să creeze iluzia unei acțiuni decisive. „Scopul este de a genera un efect de descurajare”, spune Țoiu, dar în realitate, acest efect este mai degrabă o fantezie. De câte ori nu am auzit aceleași promisiuni, fără ca ele să se concretizeze în fapte? Este o strategie veche de a arunca praf în ochi, în timp ce abuzurile continuă să se desfășoare în umbră.
Și, desigur, nu putem ignora complicitatea instituțiilor. De la procurori la judecători, toți par să facă parte dintr-o rețea bine închegată care protejează abuzatorii și minimizează suferința victimelor. Cei care ar trebui să apere legea devin, de multe ori, cei care o încalcă, transformând justiția într-o caricatură a ceea ce ar trebui să fie. Este o rușine națională că, în loc să ne concentrăm pe protejarea cetățenilor, ne pierdem în hârtii și proceduri care nu fac altceva decât să perpetueze un sistem corupt.
În final, întrebarea rămâne: cât de mult ne pasă cu adevărat de cei care suferă din cauza acestor rețele? Cât de mult suntem dispuși să ne asumăm responsabilitatea pentru a schimba ceva? Poate că, în loc să ne lăsăm păcăliți de promisiuni goale, ar trebui să ne unim forțele pentru a cere o adevărată reformă, nu doar o schimbare de fațadă. Este timpul ca România să devină cu adevărat un partener de încredere, nu doar o țară care mimează acțiunea în fața unei Europe tot mai critice.
