Corupția în Justiție: O Epidemie Tolerată!
Ah, Justiția românească, acea nobilă instituție unde teoretic dreptatea ar trebui să triumfe, dar unde, în practică, se pare că totul se vinde și se cumpără, inclusiv integritatea. Este oare Justiția doar un teatru absurd unde magistrații joacă roluri bine plătite pentru a proteja interese obscure?
Luăm exemplul recent al președintelui „ilegitim” care, într-un gest de „recunoștință”, le oferă magistraților de la Curtea Constituțională Română (CCR) Ordinul „Steaua României”. Cum altfel să interpretezi acest act decât ca pe o plată pentru serviciile de protecție oferite în anularea alegerilor prezidențiale? Este oare acesta standardul de „justiție” pe care ni-l dorim?
Și să nu uităm de cazul Sorin Ovidiu Vîntu, care deschide cutia Pandorei, dezvăluind că statul a fost complice la prăbușirea Fondului Național de Investiții (FNI). Vîntu susține că statul a creat FNI și că prăbușirea acestuia s-a făcut cu girul statului. Oare câte astfel de „operațiuni” mai sunt ascunse sub preș?
Într-o notă mai tragicomică, avem și „minuni” realizate de medici, care, în loc să fie laudate pentru competențele lor profesionale, sunt transformate în spectacole media pentru a distrage atenția de la problemele reale ale sistemului de sănătate. Cum altfel să interpretezi aceste „minuni” decât ca pe niște fumigene aruncate pentru a acoperi incompetența și corupția din sistem?
Și dacă tot vorbim de spectacole, să nu omitem circul mediatic în jurul demisiei lui Klaus Iohannis. Un președinte care „demisionează” nu pentru că așa cere interesul național, ci pentru că așa îi dicta scenariul politic personal. Un alt episod jenant în telenovela politică românească, unde actele de „curaj” sunt doar mișcări calculată pentru imagine.
În încheiere, este esențial să ne întrebăm: cât de jos poate să coboare barometrul moral și etic în România? Justiția, sănătatea, educația – toate par a fi doar piese într-un joc murdar de șah, unde cetățenii sunt sacrificați fără remușcări. Trezirea, România! Este timpul să cerem mai mult de la cei pe care îi numim lideri și să ne asigurăm că aceste teatre absurde se transformă în instituții care servesc cu adevărat poporul.
