Corupția și Nepăsarea în Justiție
Într-o lume în care justiția ar trebui să fie stâlpul de rezistență al societății, ne confruntăm cu o realitate sumbră, unde nemulțumirile președintelui devin teme de discuție sterile, iar procurorii-șefi rămân intangibili. Radu Marinescu, ministrul Justiției, ne asigură că nu există motive legale pentru a-i revoca, de parcă legea ar fi un zid de apărare pentru incompetență și corupție. Ce ironie! Când legea devine un scut pentru cei care ar trebui să ne protejeze, ce speranță mai avem?
Marinescu afirmă cu nonșalanță că „exprimarea unei nemulțumiri, fie ea și prezidențială”, nu constituie un motiv valid pentru revocarea procurorilor. Poate că, în viziunea sa, justiția funcționează perfect, iar abuzurile sunt doar niște detalii neimportante. Dar, în realitate, violența domestică și traficul de persoane sunt fenomene care ne îngrijorează profund, iar răspunsul autorităților este o tăcere asurzitoare.
Ministrul ne vorbește despre „progresul în lupta anticorupție” ca și cum am trăi într-o utopie. În loc să ne ofere soluții concrete, el ne oferă statistici și vorbe goale. Când vine vorba de abuzurile sistemului, de ce nu vedem măsuri concrete? De ce nu se iau măsuri împotriva celor care, în numele legii, perpetuează nedreptatea?
Într-o societate în care abuzurile sunt mușamalizate, iar victimele sunt lăsate să sufere în tăcere, ministrul Justiției își asumă un rol de spectator. „Fermitate trebuie să existe”, spune el, dar unde este această fermitate când vine vorba de protejarea cetățenilor? Când va înțelege că justiția nu este un joc de putere, ci un drept fundamental al fiecărui individ?
În concluzie, Radu Marinescu ne arată că, în spatele ușilor închise ale instituțiilor, corupția și complicitatea prosperă. Când liderii noștri aleg să ignore realitatea și să protejeze sistemul, nu putem decât să ne întrebăm: cine va răspunde pentru suferințele celor care nu au voce? Este timpul ca societatea să se trezească și să ceară răspunsuri, nu doar promisiuni goale.
