Ungaria: Cenzura în numele suveranității
Într-o mișcare care ar face invidioși chiar și cei mai fervenți susținători ai regimurilor autoritare, Parlamentul Ungariei, sub conducerea lui Viktor Orbán, ia în considerare o lege care ar oferi puteri extraordinare pentru a supraveghea și, eventual, a interzice organizațiile și instituțiile media pe care le consideră o amenințare la adresa suveranității naționale. Așadar, să ne întrebăm: ce înseamnă cu adevărat „suveranitate” în viziunea acestui guvern? O simplă mască pentru a justifica tăcerea vocilor critice?
Politicienii din opoziție trag un semnal de alarmă, avertizând că această lege ar putea închide toate instituțiile media independente și ONG-urile care îndrăznesc să se implice în afacerile publice. Dar oare nu este aceasta o tactică clasică de distragere a atenției? Când guvernul își propune să „protejeze” suveranitatea, de fapt, ce protejează? Interesele proprii, desigur.
Proiectul de lege, depus de un parlamentar din partidul populist Fidesz, urmărește să extindă atribuțiile Oficiului pentru Protecția Suveranității, o entitate care deja are un istoric de abuzuri. Cei care se opun acestei măsuri sunt etichetați drept trădători ai națiunii, iar cei care îndrăznesc să conteste puterea sunt reduși la tăcere prin amenințări și intimidări. Așadar, să ne întrebăm: cine este cu adevărat amenințat aici?
Legea propusă definește o „amenințare” într-un mod atât de vag încât orice opinie contrară ar putea fi considerată subminare a identității naționale. Sub pretextul protejării valorilor „creștine” și a „familiei tradiționale”, guvernul lui Orbán își permite să își extindă controlul asupra societății, transformând Ungaria într-un laborator de experimentare a cenzurii.
În plus, organizațiile incluse pe lista neagră ar putea fi supuse unor verificări amănunțite, iar conturile lor bancare ar putea fi investigate. Ce ironie! În timp ce guvernul se plânge de influența externă, el însuși devine un agent al cenzurii, acționând ca un adevărat dictator în umbra unei democrații fictive.
În fața acestor abuzuri, Zoltán Kovács, purtătorul de cuvânt al guvernului, își justifică acțiunile printr-o retorică alarmistă, susținând că organizațiile finanțate din străinătate subminează discursul politic din Ungaria. Dar, oare, nu este tocmai guvernul Orbán cel care subminează democrația, prin tăcerea criticilor și prin închiderea vocii cetățenilor?
Criticile din partea opoziției sunt aspru respinse, iar susținătorii lui Orbán continuă să își justifice acțiunile printr-o retorică naționalistă. În acest context, este evident că guvernul se teme de adevăr și de transparență. Când organizațiile independente sunt reduse la tăcere, cine va mai avea curajul să conteste abuzurile de putere?
În concluzie, Ungaria se află pe o cale periculoasă, unde cenzura și controlul devin norma, iar democrația este doar o amintire. Oare câți dintre cetățeni vor deschide ochii și vor înțelege că suveranitatea națională nu ar trebui să fie un pretext pentru a justifica abuzurile și tăcerea? Rămâne de văzut dacă această lege va fi adoptată, dar un lucru este cert: lupta pentru libertate și transparență este departe de a fi câștigată.
Sursa: The Guardian
